Hello, mai intra cineva pe aici? Ca fac acum prezenta.. noone?
Stiu ca aveti o viata bizi, si eu la fel, task-uri din astea de tot felul care ma distrag de la lucrurile importante... care mai e prin zona, sa dea o strigare. Incep acum sa strig catalogul: A...
Thursday, July 31, 2008
Saturday, July 26, 2008
Viata ca Dar
O sa incep doar prin a-ti aminti tie, cititorule, ca viata e atat de scurta! Acum poti sa fii trist sau sa te bucuri sau sa iti faci planuri sau sa privesti inapoi la ce a fost, dar cine stie unde esti peste o zi, peste o ora, peste 10 minute? Asa ca de ce sa nu iti traiesti clipa?
Mi s-a intamplat si mie, da... poate am avut nevoie de asta ca sa ma trezesc cu totul si sa imi stabilesc prioritatile si sa ma bucur in fiecare clipa ca SUNT! si simt si vad si aud si pot sa zambesc sau chiar sa plang. Intr-un cuvant, traiesc! si viata mea e un dar. Obisnuiam sa vad viitorul ca pe o cutie cu surprize si sa astept cu entuziasm pachetul ca un copil care asteapta Craciunul. Pana zilele trecute... cand in urma unui incident neprevazut, am realizat ca de fapt lucrurile marunte pe care nici macar nu le mai observam, au atata valoare!
Eram in avionul Wizz care decolase de pe Baneasa cu directia Roma cand, in aer fiind, ala cca jumatate de ora de Bucuresti, am fost anuntati ca avionul are niste probleme tehnice care ne impiedica sa ne continuam calatoria si suntem nevoiti sa ne intoarcem in Bucuresti...
poate am vazut eu prea multe filme cu acidente aviatice, poate panica mea continua ca avioanele nu sunt deloc safe, poate blocajul meu mental ca daca e sa se intample ceva in aer, nu ai ce sa faci, decat sa iti traiesti in pace ultimele minute. Recunosc ca m-am gandit de nenumarate ori la varianta asta: oare ce simti stiind ca acelea s-ar putea sa fie ultimele minute din viata? si nu reuseam sa imi imaginez. Pana zilele trecute, cand am trait pe viu totul. Frica imbinata cu speranta si cu dorinta din fiecare rarunchi al meu sa iasa totul bine. Habar nu aveam ce fel de probleme tehnice erau, tot ce imi amintesc e ca pe ecranele echipajului aparuse un mesaj cu rosu pe care scria Smoke Detection. Atat. Stewarzii nu au putut nici ei sa ne spuna despre ce e vorba, decat ca trebuie neaparat sa ne intoarcem, nu avem cum sa ajungem in Roma. Stiam ca e vorba de 30 de minute distanta de Bucuresti - poate doar 30 de minute de viata si tot ce stiam era ca mai am multe de facut aici, adica pe Pamant si ca NU vreau sa se sfarseasca totul intr-un amarat de avion.
Nu s-a sfarsit! Norocoasa, ne-norocoasa, call me as you want. Eu stiu un singur lucru: viata mea este un Dar. Si pentru asta Ii multumesc din toata inima lui Dumnezeu!
In aceeasi zi, dupa ce am aterizat safely, am vazut si am iubit lucruri care altadata imi treceau complet neobservate: o femeie batrana cu ochelari care statea in fata unei case, copacii verzi, (doamne ce frumos e verdele!), casele cu garduri, reclamele de pe stalpi, strazile cu gropi, oamenii care mergeau tristi prin Bucuresti, in loc sa se bucureeeeeee!! imi venea sa strig in gura mare: oameni buni, viata asta e atat de frumoasa.
am intrat in MacDonalds - yeah, curse me, ce-i daca e un fast-food? In ziua aia, mi-am comandat cea mai mare salata si un mcFlury si believe me, mancarea aia, junk food cum e ea, a fost cea mai gustoasa mancare pe care am mancat-o! Ma bucuram de fiecare bucatica de rosie, branza, salata...iar inghetata.. si rafaello - micile placeri ale vietii... parca au fost mai savuroase ca niciodata. Mi-am sunat prietenii si oamenii la care tin pentru ca am vrut sa le aud vocile - cat pret punem in general pe o banala conversatie la telefon? Dar daca ai stii ca acea conversatie ar putea fi ultima, cat pret ai pune? Niciodata nu stii care e ultima mancare pe care o mananci, care e ultima inghetata, care e ultimul copac pe care il vezi, ultima floare, ultimul miros de parfum, ultima conversatie cu mama, prietenul sau fratele... so BE HAPPY YOU ARE ALIVE si traieste ca si cum fiecare zi ar putea fi ultima zi din viata ta... ti-ai permite sa o irosesti aiurea?
Mi s-a intamplat si mie, da... poate am avut nevoie de asta ca sa ma trezesc cu totul si sa imi stabilesc prioritatile si sa ma bucur in fiecare clipa ca SUNT! si simt si vad si aud si pot sa zambesc sau chiar sa plang. Intr-un cuvant, traiesc! si viata mea e un dar. Obisnuiam sa vad viitorul ca pe o cutie cu surprize si sa astept cu entuziasm pachetul ca un copil care asteapta Craciunul. Pana zilele trecute... cand in urma unui incident neprevazut, am realizat ca de fapt lucrurile marunte pe care nici macar nu le mai observam, au atata valoare!
Eram in avionul Wizz care decolase de pe Baneasa cu directia Roma cand, in aer fiind, ala cca jumatate de ora de Bucuresti, am fost anuntati ca avionul are niste probleme tehnice care ne impiedica sa ne continuam calatoria si suntem nevoiti sa ne intoarcem in Bucuresti...
poate am vazut eu prea multe filme cu acidente aviatice, poate panica mea continua ca avioanele nu sunt deloc safe, poate blocajul meu mental ca daca e sa se intample ceva in aer, nu ai ce sa faci, decat sa iti traiesti in pace ultimele minute. Recunosc ca m-am gandit de nenumarate ori la varianta asta: oare ce simti stiind ca acelea s-ar putea sa fie ultimele minute din viata? si nu reuseam sa imi imaginez. Pana zilele trecute, cand am trait pe viu totul. Frica imbinata cu speranta si cu dorinta din fiecare rarunchi al meu sa iasa totul bine. Habar nu aveam ce fel de probleme tehnice erau, tot ce imi amintesc e ca pe ecranele echipajului aparuse un mesaj cu rosu pe care scria Smoke Detection. Atat. Stewarzii nu au putut nici ei sa ne spuna despre ce e vorba, decat ca trebuie neaparat sa ne intoarcem, nu avem cum sa ajungem in Roma. Stiam ca e vorba de 30 de minute distanta de Bucuresti - poate doar 30 de minute de viata si tot ce stiam era ca mai am multe de facut aici, adica pe Pamant si ca NU vreau sa se sfarseasca totul intr-un amarat de avion.
Nu s-a sfarsit! Norocoasa, ne-norocoasa, call me as you want. Eu stiu un singur lucru: viata mea este un Dar. Si pentru asta Ii multumesc din toata inima lui Dumnezeu!
In aceeasi zi, dupa ce am aterizat safely, am vazut si am iubit lucruri care altadata imi treceau complet neobservate: o femeie batrana cu ochelari care statea in fata unei case, copacii verzi, (doamne ce frumos e verdele!), casele cu garduri, reclamele de pe stalpi, strazile cu gropi, oamenii care mergeau tristi prin Bucuresti, in loc sa se bucureeeeeee!! imi venea sa strig in gura mare: oameni buni, viata asta e atat de frumoasa.
am intrat in MacDonalds - yeah, curse me, ce-i daca e un fast-food? In ziua aia, mi-am comandat cea mai mare salata si un mcFlury si believe me, mancarea aia, junk food cum e ea, a fost cea mai gustoasa mancare pe care am mancat-o! Ma bucuram de fiecare bucatica de rosie, branza, salata...iar inghetata.. si rafaello - micile placeri ale vietii... parca au fost mai savuroase ca niciodata. Mi-am sunat prietenii si oamenii la care tin pentru ca am vrut sa le aud vocile - cat pret punem in general pe o banala conversatie la telefon? Dar daca ai stii ca acea conversatie ar putea fi ultima, cat pret ai pune? Niciodata nu stii care e ultima mancare pe care o mananci, care e ultima inghetata, care e ultimul copac pe care il vezi, ultima floare, ultimul miros de parfum, ultima conversatie cu mama, prietenul sau fratele... so BE HAPPY YOU ARE ALIVE si traieste ca si cum fiecare zi ar putea fi ultima zi din viata ta... ti-ai permite sa o irosesti aiurea?
Subscribe to:
Posts (Atom)
