Maria's Written Thoughts

In pauza de masa am fost la Sainsbury sa imi cumpar niste fructe. Pe strada m-am intalnit cu Batman si cu o vrajitoare, in magazin am dat peste alte 2 vrajitoare cu cutii cu panze de paianjen si cu maturi, si in timp ce stateam la raft sa imi aleg strugurii una din ele a reusit sa ma sperie cu un bol in forma de bostan, plin cu bomboane, dintre care iesea o mana verde. Bomboanele erau din partea casei pentru toti clientii care intrau in magazin. Cand am dat sa iau bomboana, mana cea verde m-a ciupit!! Am intrat in spiritul Halloween-ului, abia astept sa ma plimb diseara pe strazile orasului sa vad cu cine ma mai intalnesc.. anul trecut m-am intalnit cu Peter Pan :D si multi multi scheleti si dracusori. In loc sa imi cumpar fructe, mi-am cumparat niste cercei cu Batmani si dovlecei, asa ca anul asta nu ma mai costumez in PhD student si mananc doar daca am parte de Treat. More news soon. Boo-hoo :P Later Edit: M-am intors de la petrecere. Evident ca l-am intalnit si pe Peter Pan, nu? Vr...

N-am mai scris pe aici o vreme pentru ca P. a fost in vizita pentru aproape 2 saptamani. Ca sa o citez pe Irina , a trecut si octombrie, cu viteza luminii, m-am trezit in iarna direct, acum 10 minute ma uitam pe geam la cum ninge ("cate-un fulg, acum a stat") si nu am absolut nici o tragere de inima sa mai ies din casa pe frigul asta (acum vreo 5-6 grade probabil). Maine e Halloween si tot maine ma duc la inot la Aquatics (da, da, radeti de mine, dar ma duc la curs de inot, e foarte cool si decent, numai Adulti, ceea ce in Romania nu am fost in stare sa gasesc. Asa ca daca mi-am ratat sansa cand am fost copil insemna ca nu mai pot invata niciodata?). Ar trebui sa pun un post special cu inotul, ca sunt fermecata, mi-am invins frica de apa si acum sunt maniaca sa imi perfectionez si sincronizez cat pot de bine miscarile. Tot la inot am cunoscut niste oameni faini si nu am putut sa nu remarc din nou cum aici nu exista discriminare: una dintre cursante este o negresa cu probleme ...

In week-end am fost in Chester - un orasel din nord-vest unde am vrut de mult timp sa ajung. Am pornit-o de dimineata, dupa o lalaiala cu facut de sandwich-uri si baut cafea, era cat pe-aci sa pierdem trenul de 10:18. Am alergat literalmente pana la bus, apoi de la bus pana la gara, m-am ingrozit cand am vazut coada la bilete dar m-am relaxat cand am realizat ca le pot cumpara cu cardul de la Fast-Tickets, am alergat ca bezmeticii pana la platforma (peste 3 linii) si am prins trenul exact cand se inchideau usile. Pfew, cel putin eram in, nu out. Vremea tare capricioasa, nori grei (si gri) de ploaie, o ploaie marunta si un cer intunecat de parca era ora 8 seara nu 10 dimineata. Well, am inghitit in sec stiind ca niciodata nu as prinde o vreme perfecta. In tren, spre surprinderea mea, galagie mare! Familia Adams era si ea in drum spre ceva (speram din inima sa plece in Tara Galilor si nu in directia noastra): bunicul, bunica, mama si cei 3 copii - niste draci impielitati - cel mai mic f...

This Saturday I've been visiting Paula & Cosmin in Lancaster. We headed to the Lake District , which was fabulous. I loved Windermere. No words to describe it, but maybe the pictures can.

Azi am fost puternic marcata de paralelisme intre viata mea din Bucuresti si viata din Anglia (nu includ Sibiul cand vorbesc de casa intrucat pentru mine Sibiul este si va ramane Paradisul pierdut, un fel de Rasinari cioranian). De fapt totul proneste de la o mai veche comparatie intre sistemele medicale (pe care am abordat-o si in trecut aici - ocazie cu care tin sa sublinez ca in cazuri mai grave se pare ca sistemul medical e foarte bine pus la punct, exista proceduri clare, exista ordine, exista decenta si asta in sistemul public de sanatate - echivalentul unei policlinici sau a unui spital de stat din Romania). Ceea ce e frustrant pentru cineva invatat cu sistemul romanesc este faptul ca aici nu se practica o 'a doua opinie'. Omul are incredere in medicul lui, care e specialist, stie ca nu ii vrea raul, ba dimpotriva, ca e responsabil pentru sanatatea lui. Daca romanul are un acut instinct de autoconservare, question-and (i swear ca nu imi vine cuvantul in romana acum) abs...

Nu credeam sa mai trec prin aceeasi stare ca cea traita in cursul evenimentului din iulie , decat atunci cand voi fi super old si in prag de trecere. Am considerat cele intamplate in vara doar o experienta care sa imi arate ca trebuie sa ma bucur in continuare de fiecare zi - si m-am bucurat chiar de fiecare dimineata, dupa-amiaza sau seara, la maxim. Nu suport starea de panica totala in fata necunoscutului. Mai ales atunci cand nu prea ai ce face decat sa astepti sa se intample ceva. Aseara ma gandeam ca daca imi pare rau de ceva pana acum e ca nu am citit in intregime Biblia. Asa ca am inceput-o din nou, de la Geneza.

Aseara dupa ce am vb cu The menthal, am hotarat ca e cazul sa imi fac ceva bun. Cumparasem din Tesco niste porumb de pus la fiert si abia asteptam sa il fac pt ca runda trecuta a putrezit in frigider pana mi-am amintit eu de el. Asa ca de data asta am zis ca o sa il fierb right away. Zis si facut, desi era 12 noaptea, am zis ca totusi il las la fiert pana ma mai dau eu putin pe net si mai citesc una-alta. Am pus oala pe foc, capacul la oala si am plecat in camera mea. Am adormit f tarziu din cauza nelinistilor mele care imi ocupau toate gandurile, am pus ceasul sa sune la 9:30 dimineata. De dim, ma trezesc intr-un tipat de groaza: "Veee-roooo-niiii-caaaaaaaaa !!!!" Buimaca cum eram, am raspuns in romana, cu o voce de om super adormit: "Da, ce-i?" fara sa imi dau seama ca vorbeam cu englezoaica mea. Am sarit din pat cand am auzit 2 bubuituri in usa de parca ar fi luat foc casa... si cand am iesit in hol......... m-a izbit un puternic miros de ARS. In loc sa inlemnes...

De cateva saptamani exista un nebun care ma suna disperat si imi da tone de mesaje de genul: 'I am your well wisher u just make me ur mate only.' nu vorbeste prea corect engleza si din conversatiile de 1 minut pe care le-am avut cu el am dedus ca ar fi arab. Incheie mereu cu TC (take care i assume)... nu il cunosc si el pretinde ca nu ma cunoaste dar vrea sa imi fie prieten... la inceput am crezut ca e o gluma, dar joaca a continuat in ciuda amenintarilor mele ca il dau pe mana politiei daca imi mai trimite vreun mesaj. Acum ma suna noaptea, pe la 12, sub numar ascuns (!!) sa ma intrebe de ce nu vreau sa fie prietenul meu? The guy must be really SICK! Acum incepe sa ma sperie intrucat se pare ca e really menthal! Si parca nu imi ajungeau grijile din ultimele zile :( acum stau sa ma uit in spatele meu pe strada sa vad daca nu ma urmareste nebunul. arghhhhhhhhhhhhh!!!!

I'd LOVE to get there this time, see them live

I went through a lot of things just to get where I am now and I am still in the process of assessing something here. I may end up back to where I started with absolutely nothing. However, an opportunity is still an opportunity and I was brave enough to take it. PS: this is post #100

paula: zi-mi ce white background avem noi. caucasian? sau ce suntem? Maria: da, white caucasian cred.. Maria: dar ce fill , american application? paula: nu Maria: ca aici sunt alte categorii: white British, white Irish, si other white paula: toate bancile astea cer info pt equal oportunity paula: other white, dar apoi cer sa detaliezi ce other white esti paula: o prostie Maria: LOL - white - ROMANIAN Maria: cum ei au white british, uite asa suntem si noi WHITE romanian! Maria: what the fuck!! white british e mai special decat alt white? Maria: mai da-i in ma-sa! paula: black romanian inseamna tigan? :D Maria: cam asa :D

Smile to the world and the world will smile back. PS: oare de ce fiecare copil plange cand vine pe lume? de ce nu zambeste instead?

By Paulo Coelho When her brother was born, Sa-chi Gabriel begged her parents to leave her alone with the baby. They refused, fearing that, as with many four-year-olds, she was jealous and wanted to mistreat him. But Sa-chi showed no signs of jealousy. And since she was always extremely affectionate towards her little brother, her parents decided to carry out an experiment. They left Sa-chi alone with their new-born baby, but kept the bedroom door ajar so that they could watch what she did. Delighted to have her wish granted, little Sa-chi tiptoed over to the cradle, leaned over the baby and said: ‘Tell me what God is like. I’m beginning to forget.’

Sunt bulversata. Lia a scris un post zilele trecute care a fost ca un trigger de stare pentru mine: what the heck am I doing? Should I still go back to RO for good? Am impresia ca pasesc pe nisipuri miscatoare: daca pana acum cateva saptamani eram ferm convinsa ca o sa regasesc paradisul pierdut de-acasa (a se citi starea mea de vesnica multumire, veselie si lipsa de griji, plus bonus nelipsitele concerte in draguta-mi masina, asteptand cuminte la cozile de la semafoarele din trafic) , a venit postul acesta sa imi reaminteasca despre realitatea cruda din Romania. O mare tiganiada pe care am detestat-o de cand ma stiu. Si ca un facut, incepand din secunda in care am citit postingul, lantul 'conicidentelor' a crescut: Sabotor ma sfatuieste acelasi lucru, prietenii imi spun cum abia asteapta si ei sansa de a pleca mai inspre vest, cunostinte apropiate imi povetesc ce mare greseala au facut ca s-au intors in tara la terminarea masterelor, fosti colegi de munca se plang de cat d...