In week-end am fost in Chester - un orasel din nord-vest unde am vrut de mult timp sa ajung.Am pornit-o de dimineata, dupa o lalaiala cu facut de sandwich-uri si baut cafea, era cat pe-aci sa pierdem trenul de 10:18. Am alergat literalmente pana la bus, apoi de la bus pana la gara, m-am ingrozit cand am vazut coada la bilete dar m-am relaxat cand am realizat ca le pot cumpara cu cardul de la Fast-Tickets, am alergat ca bezmeticii pana la platforma (peste 3 linii) si am prins trenul exact cand se inchideau usile. Pfew, cel putin eram in, nu out.
Vremea tare capricioasa, nori grei (si gri) de ploaie, o ploaie marunta si un cer intunecat de parca era ora 8 seara nu 10 dimineata. Well, am inghitit in sec stiind ca niciodata nu as prinde o vreme perfecta. In tren, spre surprinderea mea, galagie mare! Familia Adams era si ea in drum spre ceva (speram din inima sa plece in Tara Galilor si nu in directia noastra): bunicul, bunica, mama si cei 3 copii - niste draci impielitati - cel mai mic fiind si marcat de bunatate: zgarietura langa zgarietura peste tot pe corpul lui. Morticia Adams (mama) - o vrajitoare, tipa cat o tinea gura pe un ton care prevestea Apocalipsa sau un Halloween sumbru in cel mai bun caz: 'SIT!!!! Sit there, don't move!'. o data, de doua ori, de trei ori, de 100 de ori, de 1 milion de ori, de cate ori bietii copilasi miscau un piciorus sau o mana, ea avea placa pregatita: SIIIIIITTTT!! M-a cuprins mila.. pentru ca era ajutata in planul ei diabolic de catre bunicul copiilor, un nene chel cu ochelari, care ii apuca de o aripa si ii taraia pana la locul unde acestia trebuiau sa stea nemiscati. De parca erau caini in cusca, sau mobila in casa, sa stay still.
Ghinionul a facut ca dupa 1 ora de tipete si urlete pe aceeasi tema, sa observam cum Adams Family avea aceeasi destinatie cu noi: Chester. Ne-am facut pierduti in gara, tocmai ca sa scapam putin de racnetele lor, apoi am pornit agale to the City Center - la 10 minute de mers pe jos. Inca de cum am ajuns pe stradute, eu am inceput sa topal dansul meu de bucurie: parca ajunsesem intr-un oras de basm. Case vechi, din lemn negru, incadrate de ferestre din bucatele mici mici de sticla, ca niste vitralii, incadrate de pereti albi. Baruletele si puburile, cat si magazinele luminate de felinare m-au facut sa cred ca am pasit de fapt in alta lume, intr-o Anglie a secolului 17 poate.
Am vizitat centrul cu ceasul de pe pod, catedrala si gradinile ei cu straturi perfect aliniate, magazinul cu rochii de mireasa, am mancat la Amber Lounge, la o masa ovala cu doua fotolii ca niste tronuri, langa un semineu din caramida care statea sa cada, am mers inspre River si Boat Trips, pe Castle Drive, am ajuns la Hipodrom unde se tin cursele de cai, am trecut pe langa La Tasca ce parea si el desprins din alt secol, apoi inapoi spre centru, am trecut pe langa o casa veche pe care scria 'To God, My King, and My Country', am poposit la Frog & Nightingale langa un helesteu cu rate, sub un felinar, la o masa rustica cu bancute din lemn, am baut o bere intr-un pub englezesc si noapte fiind, ne-am indreptat din nou spre gara, cand......... pe langa cine trecem: Adams Family! Am inlemnit: nu vrem sa nimerim din nou in tren cu ei. Asa ca ne-am mai oprit la o bere, sa make sure ca ei se urca in tren si noi il luam pe urmatorul :D ceea ce s-a si intamplat, spre bucuria noastra.
All and all, am avut un week-end de poveste.
Vremea tare capricioasa, nori grei (si gri) de ploaie, o ploaie marunta si un cer intunecat de parca era ora 8 seara nu 10 dimineata. Well, am inghitit in sec stiind ca niciodata nu as prinde o vreme perfecta. In tren, spre surprinderea mea, galagie mare! Familia Adams era si ea in drum spre ceva (speram din inima sa plece in Tara Galilor si nu in directia noastra): bunicul, bunica, mama si cei 3 copii - niste draci impielitati - cel mai mic fiind si marcat de bunatate: zgarietura langa zgarietura peste tot pe corpul lui. Morticia Adams (mama) - o vrajitoare, tipa cat o tinea gura pe un ton care prevestea Apocalipsa sau un Halloween sumbru in cel mai bun caz: 'SIT!!!! Sit there, don't move!'. o data, de doua ori, de trei ori, de 100 de ori, de 1 milion de ori, de cate ori bietii copilasi miscau un piciorus sau o mana, ea avea placa pregatita: SIIIIIITTTT!! M-a cuprins mila.. pentru ca era ajutata in planul ei diabolic de catre bunicul copiilor, un nene chel cu ochelari, care ii apuca de o aripa si ii taraia pana la locul unde acestia trebuiau sa stea nemiscati. De parca erau caini in cusca, sau mobila in casa, sa stay still.
Ghinionul a facut ca dupa 1 ora de tipete si urlete pe aceeasi tema, sa observam cum Adams Family avea aceeasi destinatie cu noi: Chester. Ne-am facut pierduti in gara, tocmai ca sa scapam putin de racnetele lor, apoi am pornit agale to the City Center - la 10 minute de mers pe jos. Inca de cum am ajuns pe stradute, eu am inceput sa topal dansul meu de bucurie: parca ajunsesem intr-un oras de basm. Case vechi, din lemn negru, incadrate de ferestre din bucatele mici mici de sticla, ca niste vitralii, incadrate de pereti albi. Baruletele si puburile, cat si magazinele luminate de felinare m-au facut sa cred ca am pasit de fapt in alta lume, intr-o Anglie a secolului 17 poate.
Am vizitat centrul cu ceasul de pe pod, catedrala si gradinile ei cu straturi perfect aliniate, magazinul cu rochii de mireasa, am mancat la Amber Lounge, la o masa ovala cu doua fotolii ca niste tronuri, langa un semineu din caramida care statea sa cada, am mers inspre River si Boat Trips, pe Castle Drive, am ajuns la Hipodrom unde se tin cursele de cai, am trecut pe langa La Tasca ce parea si el desprins din alt secol, apoi inapoi spre centru, am trecut pe langa o casa veche pe care scria 'To God, My King, and My Country', am poposit la Frog & Nightingale langa un helesteu cu rate, sub un felinar, la o masa rustica cu bancute din lemn, am baut o bere intr-un pub englezesc si noapte fiind, ne-am indreptat din nou spre gara, cand......... pe langa cine trecem: Adams Family! Am inlemnit: nu vrem sa nimerim din nou in tren cu ei. Asa ca ne-am mai oprit la o bere, sa make sure ca ei se urca in tren si noi il luam pe urmatorul :D ceea ce s-a si intamplat, spre bucuria noastra.
All and all, am avut un week-end de poveste.
4 comments:
:) Frumoase poze, in ciuda vremii care mie nu-mi spune nimic bun :))) Loved your happy smiley face :) Baietul din poze e EL? :)
hehe - long time Lia - m-am simtit cu musca pe caciula si din cauza asta am si postat despre Chester. da, da, e THE El :))) il stii de undeva? :P spune tot:P
Foarte faine pozele. Sunteti tare zambitori amandoi, imi place de voi :)
pupici
Hihihihi, paranoia mica ce esti :)) Nu il stiu, doar ca nu am putit sa nu observ prezenta lui in poze, apropierea obrazului lui de al tau si ranjetul de pe fatza ta :p Pupi
Post a Comment