Trick or Treat ?

In pauza de masa am fost la Sainsbury sa imi cumpar niste fructe. Pe strada m-am intalnit cu Batman si cu o vrajitoare, in magazin am dat peste alte 2 vrajitoare cu cutii cu panze de paianjen si cu maturi, si in timp ce stateam la raft sa imi aleg strugurii una din ele a reusit sa ma sperie cu un bol in forma de bostan, plin cu bomboane, dintre care iesea o mana verde. Bomboanele erau din partea casei pentru toti clientii care intrau in magazin. Cand am dat sa iau bomboana, mana cea verde m-a ciupit!!

Am intrat in spiritul Halloween-ului, abia astept sa ma plimb diseara pe strazile orasului sa vad cu cine ma mai intalnesc.. anul trecut m-am intalnit cu Peter Pan :D si multi multi scheleti si dracusori.
In loc sa imi cumpar fructe, mi-am cumparat niste cercei cu Batmani si dovlecei, asa ca anul asta nu ma mai costumez in PhD student si mananc doar daca am parte de Treat. More news soon. Boo-hoo :P

Later Edit: M-am intors de la petrecere. Evident ca l-am intalnit si pe Peter Pan, nu? Vreau doar sa amintesc ca din multitudinea de costumatii si de masti, cea mai ingenioasa mi s-a parut a unora (3 baieti) care s-au costumat in lazi de bere; berea Foster era chiar Tasty... ;) L-am vazut pe Scissors Man, pe omul cu bostan in loc de cap (astia nu sunt sanatosi la cap!! unul chiar a scos tot miezul unui bostan si si-a pus bostanul in cap! a stat toata noaptea cu bostanul ala pe post de masca, si banuiesc ca avea vreo 3 kile coaja respectiva). Ce m-a distrat cel mai tare e ca un negru s-a costumat in.. negru, o chinezoaica in... chinezoaica, apoi a mai fost unul Bart Simpson, o mireasa sedusa si parasita si niste tipe costumate intr-un fel de prostituate :D l-am vazut si pe Michelangelo din testoasele Ninja, o gramada de monstri si extraterestri, vrajitoare, oameni paianjeni, ba chiar si Superman venise la petrecere, a lasat ordinea si linistea la latitudinea altora in seara asta.

Brief Updates and Some Thoughts

N-am mai scris pe aici o vreme pentru ca P. a fost in vizita pentru aproape 2 saptamani. Ca sa o citez pe Irina, a trecut si octombrie, cu viteza luminii, m-am trezit in iarna direct, acum 10 minute ma uitam pe geam la cum ninge ("cate-un fulg, acum a stat") si nu am absolut nici o tragere de inima sa mai ies din casa pe frigul asta (acum vreo 5-6 grade probabil). Maine e Halloween si tot maine ma duc la inot la Aquatics (da, da, radeti de mine, dar ma duc la curs de inot, e foarte cool si decent, numai Adulti, ceea ce in Romania nu am fost in stare sa gasesc. Asa ca daca mi-am ratat sansa cand am fost copil insemna ca nu mai pot invata niciodata?). Ar trebui sa pun un post special cu inotul, ca sunt fermecata, mi-am invins frica de apa si acum sunt maniaca sa imi perfectionez si sincronizez cat pot de bine miscarile. Tot la inot am cunoscut niste oameni faini si nu am putut sa nu remarc din nou cum aici nu exista discriminare: una dintre cursante este o negresa cu probleme ale aparatului locomotor si cu alte disabilities, care nu doar ca are atentie speciala din partea instructoarei, dar si din partea noastra a celorlalti cursanti, nu o marginalizam, dimpotriva, o integram cum putem mai bine.
Cat a fost P. aici m-am ingrasat enorm. Nu imi prea convine din simplul motiv ca nu mai intru in haine si intamplator am niste haine chiar dragute pe care imi place sa le port, nu vreau sa le dosesc pe vreun raft. Vestea buna e ca din Chester mi-am luat cei mai draguti si finuti pantofi din ultimii 2 ani, aveau reducere de 75% si sunt pantofii pe care am vrut sa mi-i cumpar in primavara cu 60 de lire, dar pe care i-am luat acum la 15. Sunt ca un copil care primeste cadouri cand iau un good deal. De data asta a fost bucurie dubla pt ca pantofii astia sunt minunati. Mai in gluma mai in serios, atat de mult imi plac incat intr-o seara P m-a gasit cu ei in pat :D
Colega mea de apartament a reusit sa ma scoata din pepeni cand la 1 zi dupa ce am stat sa smotruiesc TOATA casa, am venit din drumetie si am gasit un MESS in toata bucataria, farfurii si oale si tacamuri insirate in chiuveta, langa chiuveta, pe aragaz, langa aragaz, pe masa, mancare peste tot, faramituri, frunze, ceapa care mirosea, resturi, bleac! I-am lasat un mesaj foarte decent pe care nu l-a percutat, deci stiu ca eforturile mele de a avea o casa curata sunt deja duse pe apa sambetei, trebuie doar sa ma obisnuiesc cu ideea ca avem o cocina, nu o bucatarie, anymore. Dar nevermind, ea e vesnic happy, canta, pune muzica sa urle, isi lasa lucrurile peste tot, mai sparge, mai varsa, mai scapa. A plans intr-o zi, cu lacrimi de crocodil, din cauza prietenului ei, evident (barbatii astia!!), m-am speriat, am mers sa o intreb daca e bine ca o auzeam din camera mea cum sughita.
Acum 2 saptamani am inceput din nou seminariile la Universitate. Sunt teachning assistent la cursul de System Engineering (COMP20341) dar de data asta am luat laboratoarele, nu workshopurile, pe care le-am avut anul trecut. Experienta asta cu predatul, notatul, examinatul, este ceva ce nu m-a atras niciodata. Vad ca anul acesta lucrurile se schimba tare mult, atat de mult incat ma trezesc dimineata dornica sa ajung la scoala la seminar. Primul laborator a fost foarte fain, echipele formate din 4-6 studenti reprezentau de fapt o firma de soft care a fost contractata sa implementeze un sistem pentru o agentie de turism Trave-In-Style. Si fiind primul lor laborator, a fost gandit sub forma unui interviu: ei vin la sediul nostru sa adune specificatiile si sa puna intrebari necesare in vederea implementarii sistemului. Li s-a sugerat atat lor cat si noua sa avem o tinuta business in ziua respectiva, ca sa putem simula intr-adevar un business meeting. Totul a inceput cu: Hello, we are the representatives of Travel-In-Style, I am the manager of the company and Abraham is one of my travel agents, we would both try to answer all your questions" - era ca o joaca pentru mine, probabil si pentru studenti, am inventat un sistem, procese, plati, etc. pentru fiecare dintre grupe, i-am pus in incurcatura pe unii, altora le-am facut viata usoara. Saptamana aceasta i-am notat pentru delivery-urile la care aveau dead-line. Adica le-am dat note. Sistemul e cat se poate de misto - la curs li se preda teoria - intr-un cu totul alt fel decat suntem noi obisnuiti acasa, dar nu toata teoria, li se mai si dau sugestii si indicatii cu privire la ce ar mai fi bine sa citeasca pentru a-si forma o opinie generala. Aceste omisiuni sunt deliberate tocmai pentru a se observa cat de descurcareti sunt, pentru a-i invata sa caute, sa cerceteze, sa se informeze singuri ("Help them to help themselves", asta e motto-ul profesorilor), pentru ca in real-life nu iti da nimeni mura in gura. Sistemul de invatamant de aici mimeaza foarte bine lumea exterioara, pentru studentii de aici nu e nici o surpriza cand merg la un job, stiu foarte bine ce au de facut, se integreaza foarte usor, nu au nevoie de instructiuni clare si precise pentru a-si putea face treaba. Dar sa revin: task-urile trebuie submise pana la dead-line. Cine depaseste dead-line-ul chiar si cu 10 minute nu mai este punctat (adica primeste 0 puncte din 20, 50 sau cate puncte sunt alocate task-ului respectiv). Sunt foarte constienti (si constiinciosi) si pana acum nu mi s-a intamplat sa aud pe careva ca vrea sa ii extind dead-line-ul din diverse motive (nici cand au avut un team-member care si-a rupt piciorul la propriu, pt ca apoi l-am vazut cu piciorul in ghips si cu carja). Cu notarea se complica treaba. Cel putin pentru mine. Pentru ca nu se puncteaza individual, ci echipa. Deci e foarte importanta sincronizarea, comunicarea, impartirea sarcinilor si ajutorul in echipa. Logic, as zice: intr-o firma, de orice fel e ea, e la fel. Se intampla uneori ca intr-o echipa sa se vada munca cateunuia sclipitor, dar pentru ca ceilalti au facut totul bors, punctele se pierd. Se pare ca studentii sunt destul de OK cu treaba asta, pentru ca ei stiu din start ca sunt un TOT nu singularity, deci fac tot ce le sta in putinta fiecaruia sa ridice intreaga echipa si prin asta sa se ridice si ei [cred ca noi romanii am cam avea ceva de invatat din asta]. Ce imi place cel mai mult la partea cu notatul este ca niciodata nu se pune o nota si atat. Nota este ALWAYS insotita de comentarii - de ce s-au dat 5 punte din 15 (nu in sensul ca ti-am scazut 2 puncte pt asta, 2 pt asta, 3 pt astalalta, ci sunt clar punctate greselile, argumentate bine si insotite de ways to correct them. Cateodata, daca nu se atinge nivelul minim de puncte li se cere sa refaca assignment-ul.
De cand eram studenta in anul 1 mi-am dorit sa fiu parte dintr-un astfel de sistem de invatamant. Cand am venit in Anglia am sperat sa pot sa fiu parte din el dar datorita situatiei mele mai speciale, combinatie de research cu Industrial placement, am fost uimita sa constat ca eu nu am de fapt cursuri, ci doar some guidelines organizate. Anyway, am facut parte din sistem de pe partea cealalta a baricadei, poate una mai interesanta pentru ca este intotdeauna lipsita de stresul notelor sau al esecului.

In alta ordine de idei: duminica ma duc la un Handmade Objects fair, cred ca o sa imi iau bilete pt un week-end in Londra, astept sa imi vina musafirii din Olanda (mai repede!!!), sa vina Craciunul (ca deja incep sa ma satur de decoratiunile din vitrine), sa imi aduca cineva fularele si caciula din Romania ca aici e deja iarna, mi-e dor de P. deja dar am o gra-ma-da de lucru la proiect ceea ce sper ca o sa ma distraga. Si inca ceva: inca multumesc pentru fiecare dimineata, dupa-amiaza, seara...

Trip to Chester

In week-end am fost in Chester - un orasel din nord-vest unde am vrut de mult timp sa ajung.

Am pornit-o de dimineata, dupa o lalaiala cu facut de sandwich-uri si baut cafea, era cat pe-aci sa pierdem trenul de 10:18. Am alergat literalmente pana la bus, apoi de la bus pana la gara, m-am ingrozit cand am vazut coada la bilete dar m-am relaxat cand am realizat ca le pot cumpara cu cardul de la Fast-Tickets, am alergat ca bezmeticii pana la platforma (peste 3 linii) si am prins trenul exact cand se inchideau usile. Pfew, cel putin eram in, nu out.
Vremea tare capricioasa, nori grei (si gri) de ploaie, o ploaie marunta si un cer intunecat de parca era ora 8 seara nu 10 dimineata. Well, am inghitit in sec stiind ca niciodata nu as prinde o vreme perfecta. In tren, spre surprinderea mea, galagie mare! Familia Adams era si ea in drum spre ceva (speram din inima sa plece in Tara Galilor si nu in directia noastra): bunicul, bunica, mama si cei 3 copii - niste draci impielitati - cel mai mic fiind si marcat de bunatate: zgarietura langa zgarietura peste tot pe corpul lui. Morticia Adams (mama) - o vrajitoare, tipa cat o tinea gura pe un ton care prevestea Apocalipsa sau un Halloween sumbru in cel mai bun caz: 'SIT!!!! Sit there, don't move!'. o data, de doua ori, de trei ori, de 100 de ori, de 1 milion de ori, de cate ori bietii copilasi miscau un piciorus sau o mana, ea avea placa pregatita: SIIIIIITTTT!! M-a cuprins mila.. pentru ca era ajutata in planul ei diabolic de catre bunicul copiilor, un nene chel cu ochelari, care ii apuca de o aripa si ii taraia pana la locul unde acestia trebuiau sa stea nemiscati. De parca erau caini in cusca, sau mobila in casa, sa stay still.
Ghinionul a facut ca dupa 1 ora de tipete si urlete pe aceeasi tema, sa observam cum Adams Family avea aceeasi destinatie cu noi: Chester. Ne-am facut pierduti in gara, tocmai ca sa scapam putin de racnetele lor, apoi am pornit agale to the City Center - la 10 minute de mers pe jos. Inca de cum am ajuns pe stradute, eu am inceput sa topal dansul meu de bucurie: parca ajunsesem intr-un oras de basm. Case vechi, din lemn negru, incadrate de ferestre din bucatele mici mici de sticla, ca niste vitralii, incadrate de pereti albi. Baruletele si puburile, cat si magazinele luminate de felinare m-au facut sa cred ca am pasit de fapt in alta lume, intr-o Anglie a secolului 17 poate.
Am vizitat centrul cu ceasul de pe pod, catedrala si gradinile ei cu straturi perfect aliniate, magazinul cu rochii de mireasa, am mancat la Amber Lounge, la o masa ovala cu doua fotolii ca niste tronuri, langa un semineu din caramida care statea sa cada, am mers inspre River si Boat Trips, pe Castle Drive, am ajuns la Hipodrom unde se tin cursele de cai, am trecut pe langa La Tasca ce parea si el desprins din alt secol, apoi inapoi spre centru, am trecut pe langa o casa veche pe care scria 'To God, My King, and My Country', am poposit la Frog & Nightingale langa un helesteu cu rate, sub un felinar, la o masa rustica cu bancute din lemn, am baut o bere intr-un pub englezesc si noapte fiind, ne-am indreptat din nou spre gara, cand......... pe langa cine trecem: Adams Family! Am inlemnit: nu vrem sa nimerim din nou in tren cu ei. Asa ca ne-am mai oprit la o bere, sa make sure ca ei se urca in tren si noi il luam pe urmatorul :D ceea ce s-a si intamplat, spre bucuria noastra.
All and all, am avut un week-end de poveste.

Lake District

This Saturday I've been visiting Paula & Cosmin in Lancaster. We headed to the Lake District, which was fabulous. I loved Windermere. No words to describe it, but maybe the pictures can.

Comparisons

Azi am fost puternic marcata de paralelisme intre viata mea din Bucuresti si viata din Anglia (nu includ Sibiul cand vorbesc de casa intrucat pentru mine Sibiul este si va ramane Paradisul pierdut, un fel de Rasinari cioranian).
De fapt totul proneste de la o mai veche comparatie intre sistemele medicale (pe care am abordat-o si in trecut aici - ocazie cu care tin sa sublinez ca in cazuri mai grave se pare ca sistemul medical e foarte bine pus la punct, exista proceduri clare, exista ordine, exista decenta si asta in sistemul public de sanatate - echivalentul unei policlinici sau a unui spital de stat din Romania). Ceea ce e frustrant pentru cineva invatat cu sistemul romanesc este faptul ca aici nu se practica o 'a doua opinie'. Omul are incredere in medicul lui, care e specialist, stie ca nu ii vrea raul, ba dimpotriva, ca e responsabil pentru sanatatea lui. Daca romanul are un acut instinct de autoconservare, question-and (i swear ca nu imi vine cuvantul in romana acum) absolut orice si incercand sa fie stapan pe situatie, aici omul se lasa cu incredere pe mana doctorilor. E destul de greu sa fac tranzitia, recunosc.
Aseara vorbeam cu Paula despre anii nostri de studentie, despre caminul din Frumoasa unde stateam 4 fete intr-o camera de o dimeniune mai mult decat decenta pentru un camin de Bucuresti, dar unde era imposibil sa nu deranjezi pe cineva ba cu spalatul vaselor, ba cu gatitul, ba cu venitul din club la ore tarzii (ok, Paula mi-a amintit ca la un moment dat, noi incepusem sa deranjam intentionat, pentru ca vacile cu care stateam devenisera insuportabile - da, totul s-a terminat cu niste referate trimise de ele decanilor nostri - eh ce vremuri). Mi-am amintit atunci ca spalam hainele intr-un lighean rosu mare, cu sapun de casa, intr-o baie unde apa calda era programata sa curga doar 2 ore pe zi, ca ne incalzeam la radiator improvizat dintr-o caramida cu sarma, ca gateam pe un resou adus de mine din Sibiu, ca pica tencuiala de pe pereti, era mucegai la baie, nu era caldura, geamurile nu se inchideau bine, un dulap standard care statea sa pice il imparteam cu alte 3 fete si sesiunile le petreceam intr-o sala de lectura improvizata unde nici macar scaune nu gaseai la mese, trebuia sa iti aduci scaunul din camera. Camin studentesc din Romania lui 1998. In Anglia lui 2008, intr-un bloc privat pentru studenti am camera mea cu mobilier nou-nout, un birou imens doar pentru mine, televizor, dulapul meu si doar al meu, o bucatarie complet utilata asa cum mi-am dorit intotdeauna, un living imens, cu TV, playstation si masuta unde sa imi beau cafeaua de dimineata in timp ce rasfoiesc o revista., duc hainele la laundry si in 2 ore le iau gata uscate si parfumate. Avem portar si CCTV pana si in lift, secured entry cu fob (mi-e lene sa caut in dictionar traducerea), in timp ce in Frumoasei dupa ora 12 se incuia poarta de la intrare si nici nu se punea problema sa intre vreun personaj de gen masculin fara sa dea cu subsemnatul si sa lase buletinul la intrare. Ca sa nu mai scriu ca la ora 12, evident, trebuia sa paraseasca locatia (imi revine acum in minte atat de clar un episod in care me & Clau am venit cu boy-friends-ii nostri din Club A sa ne laudam cu ei unei vecine - era ora 2 noaptea, gasiseram 10,000 lei pe Victoriei - o gramada de bani in vremea respectiva - am cumparat crantzanele si 2 sticle de vin si vroiam sa continuam petrecerea acasa. Numai ca la fata locului ne-am amintit ca nu avem cum sa bagam baietii inauntru pe cale legala. Asa ca am avut grija sa legam 2 cearceafuri unul de altul si sa ii ajutam sa escaladeze pana la etajul 1). Oare cat de patetic ar suna aici sa imi spuna portarul ca nu poate sa intre prietenul meu dupa miezul noptii?
Adineauri am alunecat pe alta panta, una mai sensibila: adevarul e ca aici m-am obisnuit cu calmul oamenilor, cu respectul lor, cu un salut si un How are you? insotite de un zambet. Aici nu am auzit niciodata vreun apelativ ciudat mergand pe strada, nu m-a fluierat nimeni, nu m-a claxonat nimeni, am fost acostata doar de un pustan putin pilit care vroia doar sa se laude si care mi-a urat bafta afland ca a doua zi am o prezentare. Imi place decenta si lumea politicoasa de aici. Imi place ca nimeni nu se baga fortat in viata mea daca dau semne ca vreau sa fiu lasata in pace, imi place ca mi se respecta intimitatea si spatiul, ca nu sunt agasata cu intrebari tampite, ca nu mi se cer detalii pe care nu vreau sa le dau. Ma intreb cum o sa suport nesimtirea de acasa. Si tiganismele si barfa si curiozitatea bolnava a tuturor. Cred ca revenind, as fi o inadaptata. As fi silita sa ma molipsesc de nervi si de agitatia celor din jur, sa stramb din nas sau sa injur din nou, doar pentru a nu fi calcata in picioare. Nu cred ca mi-ar place.

Invariabil, facem comparatii: comparam masini, telefoane, iubiti, case, locuri, sisteme, religii, reguli, proceduri, joburi, oameni, stiluri de viata..

Life

Nu credeam sa mai trec prin aceeasi stare ca cea traita in cursul evenimentului din iulie, decat atunci cand voi fi super old si in prag de trecere. Am considerat cele intamplate in vara doar o experienta care sa imi arate ca trebuie sa ma bucur in continuare de fiecare zi - si m-am bucurat chiar de fiecare dimineata, dupa-amiaza sau seara, la maxim.
Nu suport starea de panica totala in fata necunoscutului. Mai ales atunci cand nu prea ai ce face decat sa astepti sa se intample ceva.

Aseara ma gandeam ca daca imi pare rau de ceva pana acum e ca nu am citit in intregime Biblia. Asa ca am inceput-o din nou, de la Geneza.

New Proofs I Am a GOOD Chef :D

Aseara dupa ce am vb cu The menthal, am hotarat ca e cazul sa imi fac ceva bun. Cumparasem din Tesco niste porumb de pus la fiert si abia asteptam sa il fac pt ca runda trecuta a putrezit in frigider pana mi-am amintit eu de el. Asa ca de data asta am zis ca o sa il fierb right away. Zis si facut, desi era 12 noaptea, am zis ca totusi il las la fiert pana ma mai dau eu putin pe net si mai citesc una-alta.
Am pus oala pe foc, capacul la oala si am plecat in camera mea.
Am adormit f tarziu din cauza nelinistilor mele care imi ocupau toate gandurile, am pus ceasul sa sune la 9:30 dimineata. De dim, ma trezesc intr-un tipat de groaza: "Veee-roooo-niiii-caaaaaaaaa !!!!" Buimaca cum eram, am raspuns in romana, cu o voce de om super adormit: "Da, ce-i?" fara sa imi dau seama ca vorbeam cu englezoaica mea. Am sarit din pat cand am auzit 2 bubuituri in usa de parca ar fi luat foc casa... si cand am iesit in hol......... m-a izbit un puternic miros de ARS. In loc sa inlemnesc, evident am taiat-o in bucatarie: Porumbuuuuul :((( a stat saracul la fiert 9 ore. Culmea culmilor e ca nu a luat nimic foc (well, de fapt au astia masuri de protectie ca nu ai voie cu flacara sau foc in casa, aragazul nostru este electric si are plita electrica). Useless to say ca am gasit porumbul carbonizat, oala carbonizata, capacul necarbonizat dar negru... inca ma mir..
I mean eu am ceva experienta la activ cu uitatul mancarii in cuptor, dar in afara de o supa uitata pe cuptor pana am ars oala, niciodata nu am lasat nimic la carbonizat PE aragaz.
Si ca sa fac acum bilantul, lucrurile stau cam asa:
1) 3 portii vinete uitate in cuptor - vinete explodate in tot cuptorul, scoase scrum si chinuit spalat cuptor cateva ore;
2) uitat ciorba la fiert, aruncat tot ce a mai ramas, cu tot cu oala
3) uitat cartofi in cuptor pt 11 ore! gasit niste pietre negre in loc de cartofi.
4) uitat porumb la fiert pentru 9 ore. gasit porumb carbonizat, oala carbonizata, capac negru, nefunctional anymore. aruncat totul la pachet.

Shhhh, sa nu va aud!! Am valeitati de bucatareasa :D

Adaugare: Nu va lasati inselati de culorile din poza. Din considerente tehnice (tel Nokia 6230) culorile au iesit distorsionate. Credeti-ma pe cuvant ca porumbul era ca pana corbului, l-am atins si s-a sfaramitat ca un castel de nisip.

The Menthal

De cateva saptamani exista un nebun care ma suna disperat si imi da tone de mesaje de genul: 'I am your well wisher u just make me ur mate only.' nu vorbeste prea corect engleza si din conversatiile de 1 minut pe care le-am avut cu el am dedus ca ar fi arab. Incheie mereu cu TC (take care i assume)... nu il cunosc si el pretinde ca nu ma cunoaste dar vrea sa imi fie prieten... la inceput am crezut ca e o gluma, dar joaca a continuat in ciuda amenintarilor mele ca il dau pe mana politiei daca imi mai trimite vreun mesaj. Acum ma suna noaptea, pe la 12, sub numar ascuns (!!) sa ma intrebe de ce nu vreau sa fie prietenul meu?
The guy must be really SICK! Acum incepe sa ma sperie intrucat se pare ca e really menthal!
Si parca nu imi ajungeau grijile din ultimele zile :( acum stau sa ma uit in spatele meu pe strada sa vad daca nu ma urmareste nebunul. arghhhhhhhhhhhhh!!!!

Music for my Soul

I'd LOVE to get there this time, see them live

Rollercoaster Ride

I went through a lot of things just to get where I am now and I am still in the process of assessing something here. I may end up back to where I started with absolutely nothing. However, an opportunity is still an opportunity and I was brave enough to take it.

PS: this is post #100

Saturday Night Talk

paula: zi-mi ce white background avem noi. caucasian? sau ce suntem?
Maria: da, white caucasian cred..
Maria: dar ce fill , american application?
paula: nu
Maria: ca aici sunt alte categorii: white British, white Irish, si other white
paula: toate bancile astea cer info pt equal oportunity
paula: other white, dar apoi cer sa detaliezi ce other white esti
paula: o prostie
Maria: LOL - white - ROMANIAN
Maria: cum ei au white british, uite asa suntem si noi WHITE romanian!
Maria: what the fuck!! white british e mai special decat alt white?
Maria: mai da-i in ma-sa!
paula: black romanian inseamna tigan? :D
Maria: cam asa :D

What Goes Around Comes Around

Smile to the world and the world will smile back.

PS: oare de ce fiecare copil plange cand vine pe lume? de ce nu zambeste instead?

The older sister’s question

By Paulo Coelho

When her brother was born, Sa-chi Gabriel begged her parents to leave her alone with the baby. They refused, fearing that, as with many four-year-olds, she was jealous and wanted to mistreat him. But Sa-chi showed no signs of jealousy. And since she was always extremely affectionate towards her little brother, her parents decided to carry out an experiment. They left Sa-chi alone with their new-born baby, but kept the bedroom door ajar so that they could watch what she did.
Delighted to have her wish granted, little Sa-chi tiptoed over to the cradle, leaned over the baby and said:
‘Tell me what God is like. I’m beginning to forget.’

Hyper confused

Sunt bulversata. Lia a scris un post zilele trecute care a fost ca un trigger de stare pentru mine: what the heck am I doing? Should I still go back to RO for good?
Am impresia ca pasesc pe nisipuri miscatoare: daca pana acum cateva saptamani eram ferm convinsa ca o sa regasesc paradisul pierdut de-acasa (a se citi starea mea de vesnica multumire, veselie si lipsa de griji, plus bonus nelipsitele concerte in draguta-mi masina, asteptand cuminte la cozile de la semafoarele din trafic) , a venit postul acesta sa imi reaminteasca despre realitatea cruda din Romania. O mare tiganiada pe care am detestat-o de cand ma stiu. Si ca un facut, incepand din secunda in care am citit postingul, lantul 'conicidentelor' a crescut: Sabotor ma sfatuieste acelasi lucru, prietenii imi spun cum abia asteapta si ei sansa de a pleca mai inspre vest, cunostinte apropiate imi povetesc ce mare greseala au facut ca s-au intors in tara la terminarea masterelor, fosti colegi de munca se plang de cat de prost merg toate in ultima vreme, parintii imi spun ca ar trebui sa imi reconsider decizia si sa mai stau totusi prin zari albastre.. La naiba! Cat de rau poate sa fie acasa??? I mean recunosc, am fost in Romania de 2 ori in ultimele 15 luni, in vacanta, dar totusi... sa se fi dus totul doar inspre rau?
Exista cineva care sa imi dea si mie un motiv pentru care merita sa vin acasa? PLEASE!