Funny story today - dupa multe nopti nedormite si stres cu prezentari, casa, decizii, blah-blah tot tacamul, azi la 11:00 am avut o prezentare. Nush de ce imediat dupa ea am inceput sa ma agit ca un ou intr-o caldare ca vai-vai-vai nu ajung la interviu. Povestea e cam asa: de la o vreme ma suna o gramada de agentii de recrutare intrucat CV-ul meu e online pe undeva pe net (naiba mai stie pe unde ca din vreo 2 locuri l-am sters, deci habar nu am pe unde a ramas agatat) si toti se ofera sa ma trimita la diversi angajatori. Saptamana trecuta, dupa ce am plecat de la un interviu unde m-am dus doar pentru ca efectiv nu mai puteam sa scap de raia de recrutor, mi-am jurat sa nu mai merg la nici un interviu pentru ca este o mare pierdere de timp si si-asa nu vreau sa iau pe moment nici un job pana nu termin cu ametita de scoala. Sooooo - sa revin la poveste - panica pe mine ca nu ajung la interviul de la ora 3. Da, citisem mailul pe care mi-l trimisese un alt recrutor care s-a agatat de mine ca scabia de oaie, imi scria atat de frumos unde sa ma prezint, cum sa ma pregatesc, la ce sa ma astept de la manageri, mi-a dat pana si link la harta si la mijloacele de transport pe care sa le folosesc sa ajung acolo, si a incheiat frumos cu: 'Eu acum intru in concediu - in week-end ma insor si apoi plec in luna de miere. Iti urez multa bafta la interviu, totul e stabilit, oamenii te asteapta cu nerabdare pentru ca doar CV-ul tau l-au selectat dintr-o multime, astept vesti cand ma intorc'. Mda, deci iar, trebuia sa fac pe bunul samaritean. Imi aminteam vag despre jobul pe care a incercat omul sa mi-l bage pe gat (normal, avand in vedere multitudinea de telefoane pe care le primesc zilnic) si am zis: OK, hai sa vad cat de repede ajung acolo. Asa ca nu m-am mai uitat decat la ora scrisa in mail: 15:00, Locatie: Salford Quays. Lejer: tramvai, 5 statii, cladirea langa statia Salford Quays, am zis ca ajung. Dupa ce tonomatul de bilete mi-a respins bancnota de vreo 20 de ori, m-am gandit ca e vreun semn si ca ar trebui sa stau pe fundul meu nu sa mai alerg la interviuri pentru joburi care efectiv nu ma intereseaza. Dar mi s-a parut mult prea aiurea sa nu pot macar sa ii anunt pe oamenii respectivi ca nu am cum sa apar (in mod normal as fi sunat la recrutor - dar cum sa sun daca omul probabil isi savureaza acum luna de miere?). So, du-te schimba bancnota, constata cu stupoare ca si la ei in 'chioscul de langa statia de tramvai' vanzatorii au afis mare cu: NU SCHIMBAM BANCNOTE PENTRU TRAMVAI. Tocmai bine, eu cu lectia invatata din Romania, nici nu m-am dus sa ma milogesc - eu cumpar mereu o ieftinitura, ceva de cativa lei/pence acolo, astfel incat vanzatorul sa fie nevoit sa imi dea restul marunt. Bon, mi-am luat bilet, am ajuns in Salford Quays la firma respectiva, la receptie, mi-a ramas privirea pierduta in tinuta secretarei: o bluza cu spatele gol, jeansi, o curea lata, tocuri inalte, de parca femeia mergea la club sau la vreo intalnire. Pentru cei carora nu li se pare nimic anormal in ce am scris pana acum, tin sa le spun ca aici in Anglia, in orice office, la orice job, toata lumea, barbati si femei, sunt mereu la pantaloni cu dunga, costum, camasa, tinuta business. Indiferent daca au sau nu tangenta cu clientii sau lucreaza in fundul unei sali unde nu ii vede nimeni. Din respect pentru colegi si pentru job, se zice. Sooo - eram uimita - 'Nu o fi britanica', mi-a trecut prin cap dar avea toate trasaturile uneia - 'O fi prima sau ultima ei zi de lucru'... si in timp ce ma holbam la ea si incercam sa inteleg care e motivul, femeia mi-a ghicit gandurile si imi spune: 'Scuza-mi tinuta, e vineri, mergem la o actiune de caritate si nu suntem imbracati office azi'. Ahaaaaa - uite ce dragut din partea ei, sa imi explice (probabil holbatul meu a fost mult prea evident sau poate se simtea aiurea ca eu eram totusi la patru ace).
A venit si managerul care ma intervieva, si el intr-un tricou polo si niste jeans: 'I thought you
were supposed to come at 3 PM on Monday, they told me at the agency that you were busy with a presentation this Friday', mi-a zis. Am impietrit. My God, avea dreptate?? stateam si incercam sa imi amintesc detaliile din mail dar tot ce citeam cu ochii mintii erau locatia si ora.. habar nu aveam in ce data era de fapt planificat interviul :) Asa ca momentul penibil nu am reusit sa il depasesc decat bolborosind: se poate sa fie o confuzie a mea. Managerul radea. Radeam si eu, ca realizam ca sunt intr-un loc in care nu trebuia sa fiu. Au urmat din nou scuze din partea lui de data asta: 'You know, I didn't know that I would interview anyone today, it is Friday, the whole company is involved in this charity action and I do apologize I don't wear a business attire today'. Mdea, deci m-a lasat fara cuvinte.. eticheta face tot farmecul aici. Omul se simtea prost ca vorbea cu mine in tinuta lui non-business sau poate simtea ca nu imi arata respect din cauza asta... ok, o bila alba pentru toata compania, mi-am zis in gand. Asa ca am depasit momentul penibul si am inceput sa povestim in mare despre job. Surprizele s-au tinut in lant, pentru ca se pare ca jobul respectiv nu avea nici o legatura cu calificarile mele, ei aveau nevoie de un Oracle DBA, ceea ce eu nu aveam nicicum de gand sa performez, asa ca omul si mai confuzat de intamplare, s-a dus sa printeze job descriptionul, just in case he misses something... Da, jobul era de ceva Oracle DBA implicat si pe partea de mentenanta si suport si asistenta in migrarea unui billing system de telecom pe Oracle Portal. Legatura cu mine avea, dar numai din prisma tehnologiei folosite, pe care eu o cunosteam, dar nu si din prisma job responsibility-urilor. Asa ca dupa 5 minute am realizat ca interviul acesta nu ar fi trebuit de fapt sa aiba loc din start (si implicit trebuia sa imi ascult si instinctul din statia de tramvai). Dar pentru ca totul devenise deja destul de informal - intrebari nestandard, lejere, ca si cum ne stiam de o viata, managerul imi spune: si esti sigura ca nu vrei sa faci jobul acesta? Te trimit la training. WHAT? :)))) He must be kidding. Mi-a zis ca ii place de mine ca sunt degajata si ca se vede ca stiu tehnologia, asa ca trebuie sa fie doar a matter of time sa ma familiarizez si cu partea de admin. 'C'mon! Nu ma intereseaza', ma gandeam, 'why are you pushing me into something i don't want?' - dar pana sa deschid gura, aud: 'You know what, let's talk at the second interview - I liked you - I feel you can do the job, let's meet next week for a technical interview'. My God, mi-am zis ca omul e sarit, dus cu pluta, plecat cu vaca in lan, Hellooooooo! - cum adica am trecut interviul, care interviu, daca nici macar nu am avut unul, nu era nici in schedule si nici intrebarile si discutia pe care am avut-o nu au semanat cu un interviu, cum adica sunt buna pt un job pentru care nu am skill-uri, nici o farama de experienta, si pe care mai presus de toate NU vreau sa il fac? Asa ca apuca-te si convinge-l pe om ca face o mare greseala, ca ar trebui totusi sa mai povesteasca si cu oameni care au intr-adevar skill-urile pe care le cauta, ca eu nu sunt in masura sa fac jobul, mai ca nu i-am zis in fata: nu vreau acest job. Dar nah, mereu aici am fost simtita si respectuasa, pentru ca asa se poarta toata lumea cu mine, aici fac lucruri de multe ori din curtoazie si numai pentru ca mi se vorbeste mult prea frumos si sunt tratata mult prea bine ca sa imi permit un refuz. Asa ca m-am vazut again in postura ingrata de a face contra firii mele si am bolborosit: ok, vorbim despre asta saptamana viitoare. Speram sa scap pentru ca stiam ca recrutorul era in luna lui frumoasa de miere.. Ghinion, dupa nici o ora primesc un telefon, o voce feminina: 'I'm Laura, Mark's colleague at Computer People - the recruiting company...' bla-bla - ma felicita ca am trecut de primul interviu si vroia sa ma intrebe despre disponibilitatea mea pentru al doilea. Tunete si fulgere, recrutorii sunt RAIA!! Paraziti de care nu mai scap nici daca imi schimb numarul de telefon, ca ma gasesc astia si in gaura de sarpe. Cine ma-invata cum sa refuz politicos si sa ma fac invizibila macar pentru o vreme?
A venit si managerul care ma intervieva, si el intr-un tricou polo si niste jeans: 'I thought you
were supposed to come at 3 PM on Monday, they told me at the agency that you were busy with a presentation this Friday', mi-a zis. Am impietrit. My God, avea dreptate?? stateam si incercam sa imi amintesc detaliile din mail dar tot ce citeam cu ochii mintii erau locatia si ora.. habar nu aveam in ce data era de fapt planificat interviul :) Asa ca momentul penibil nu am reusit sa il depasesc decat bolborosind: se poate sa fie o confuzie a mea. Managerul radea. Radeam si eu, ca realizam ca sunt intr-un loc in care nu trebuia sa fiu. Au urmat din nou scuze din partea lui de data asta: 'You know, I didn't know that I would interview anyone today, it is Friday, the whole company is involved in this charity action and I do apologize I don't wear a business attire today'. Mdea, deci m-a lasat fara cuvinte.. eticheta face tot farmecul aici. Omul se simtea prost ca vorbea cu mine in tinuta lui non-business sau poate simtea ca nu imi arata respect din cauza asta... ok, o bila alba pentru toata compania, mi-am zis in gand. Asa ca am depasit momentul penibul si am inceput sa povestim in mare despre job. Surprizele s-au tinut in lant, pentru ca se pare ca jobul respectiv nu avea nici o legatura cu calificarile mele, ei aveau nevoie de un Oracle DBA, ceea ce eu nu aveam nicicum de gand sa performez, asa ca omul si mai confuzat de intamplare, s-a dus sa printeze job descriptionul, just in case he misses something... Da, jobul era de ceva Oracle DBA implicat si pe partea de mentenanta si suport si asistenta in migrarea unui billing system de telecom pe Oracle Portal. Legatura cu mine avea, dar numai din prisma tehnologiei folosite, pe care eu o cunosteam, dar nu si din prisma job responsibility-urilor. Asa ca dupa 5 minute am realizat ca interviul acesta nu ar fi trebuit de fapt sa aiba loc din start (si implicit trebuia sa imi ascult si instinctul din statia de tramvai). Dar pentru ca totul devenise deja destul de informal - intrebari nestandard, lejere, ca si cum ne stiam de o viata, managerul imi spune: si esti sigura ca nu vrei sa faci jobul acesta? Te trimit la training. WHAT? :)))) He must be kidding. Mi-a zis ca ii place de mine ca sunt degajata si ca se vede ca stiu tehnologia, asa ca trebuie sa fie doar a matter of time sa ma familiarizez si cu partea de admin. 'C'mon! Nu ma intereseaza', ma gandeam, 'why are you pushing me into something i don't want?' - dar pana sa deschid gura, aud: 'You know what, let's talk at the second interview - I liked you - I feel you can do the job, let's meet next week for a technical interview'. My God, mi-am zis ca omul e sarit, dus cu pluta, plecat cu vaca in lan, Hellooooooo! - cum adica am trecut interviul, care interviu, daca nici macar nu am avut unul, nu era nici in schedule si nici intrebarile si discutia pe care am avut-o nu au semanat cu un interviu, cum adica sunt buna pt un job pentru care nu am skill-uri, nici o farama de experienta, si pe care mai presus de toate NU vreau sa il fac? Asa ca apuca-te si convinge-l pe om ca face o mare greseala, ca ar trebui totusi sa mai povesteasca si cu oameni care au intr-adevar skill-urile pe care le cauta, ca eu nu sunt in masura sa fac jobul, mai ca nu i-am zis in fata: nu vreau acest job. Dar nah, mereu aici am fost simtita si respectuasa, pentru ca asa se poarta toata lumea cu mine, aici fac lucruri de multe ori din curtoazie si numai pentru ca mi se vorbeste mult prea frumos si sunt tratata mult prea bine ca sa imi permit un refuz. Asa ca m-am vazut again in postura ingrata de a face contra firii mele si am bolborosit: ok, vorbim despre asta saptamana viitoare. Speram sa scap pentru ca stiam ca recrutorul era in luna lui frumoasa de miere.. Ghinion, dupa nici o ora primesc un telefon, o voce feminina: 'I'm Laura, Mark's colleague at Computer People - the recruiting company...' bla-bla - ma felicita ca am trecut de primul interviu si vroia sa ma intrebe despre disponibilitatea mea pentru al doilea. Tunete si fulgere, recrutorii sunt RAIA!! Paraziti de care nu mai scap nici daca imi schimb numarul de telefon, ca ma gasesc astia si in gaura de sarpe. Cine ma-invata cum sa refuz politicos si sa ma fac invizibila macar pentru o vreme? 
