My City

Inca mai port in mine amintirea Manchesterului vizitat prima data, acea senzatie ca acesta va fi orasul meu dinainte sa am vreun plan de a locui in el ulterior.
In Triangle am mixed feelings, am trait deceptia si panica atunci cand am realizat ca sunt singura, departe de ei dragi de acasa. Acum Triangle e locul meu din City Center, de la Roata, de la Arendale si de langa Printworks. Iubesc centrul Manchesterului.

Uneori cand ies din casa, ma copleseste o senzatie de bine intrucat realizez ca eu locuiesc AICI. Intr-un oras mare, cu oameni atat de frumosi, cu ordine, curatenie, reguli care se respecta, cu bun simt. Azi mi-a mirosit a primavara.
Obisnuiam sa beau o cafea Starbucks de cate ori eram mohorata. Am constatat ca au trecut mai bine de cateva luni de cand nu am mai intrat intr-un Starbucks. Desi mi-e dor de gustul irezistibil, nu am sa intru, decat atunci cand voi avea nevoie de "pastila de fericire pentru zile negre". Sper sa nu mai am nevoie deloc.

Sunt incercata de un puternic sentiment ca locul meu nu mai este in Romania. Deloc. Nu ma mai regasesc in nimic, in ideile oamenilor, in evenimentele despre care aud sau citesc online, nu ma mai intereseaza decat ce fac cateva persoane foarte apropiate. Atat.

Nu imi e dor de casa, nu imi e dor de locuri, constat chiar ca nu imi e dor nici macar de oameni. Uneori imi e dor de mancarea cu gust, dar am invatat sa mi-o gatesc si singura de cand am descoperit magazinul turcesc sau piata de la Worldwide.
Oamenii pe care ii indragesc acum sunt peste tot aici: la intrarea in cladire, in magazine, pe strada, in bus, in cafenele, in restaurante, in parcuri, peste tot. Eu ma regasesc acum in ei, in felul lor de a fi, de a vorbi, de a se purta, de a intelege, de a aborda o problema, de a asculta muzica, de a se bucura, de a rade. Comunitatea aceasta cosmopolita m-a adoptat! Sunt copilul ei vioi, bucuros sa am atatia frati si surori.

Am constatat ca nu mai bag de seama daca e ploaie sau vant sau cer senin afara. Inainte ma asfixiam. Acum mi se pare absolut normal, ba chiar mi s-ar parea ciudat sa fie altfel. Iubesc in continuare soarele, dar pot sa traiesc si fara el. Si chiar sa rad in ploaie!

Am avut parte pana si de zapada (cine spunea ca in Anglia nu se asterne zapada?). Am avut prostul obicei sa stau sa regret ce imi lipsea din tara: vara sa fie vara, iarna sa fie iarna, sa nu ploua, sa fie asa, sa se intample asa. De parca lasasem in urma Paradisul si am aterizat direct in Hell. In timp insa ma bucur ca toate s-au asezat. Nu pot sa definesc exact momentul cand s-s produs schimbarea, dar incet cu incetul, simt ca ma indepartez de tot ce e romanesc, vad numai negrul si raul din lucruri, pe cand aici constat ca toate se desfasoara in culori.