Festive Dinners

Memories

In ultimele 2 zile am fost invadata la propriu de o gramada de amintiri si senzatii traite cu muuult timp in urma - unele de cand eram copil, altele din scoala, liceu sau facultate, scene si evenimente la care nu cred ca m-am gandit niciodata dupa ce s-au intamplat, pana acum.. cand s-a deschis sertarul cu amintiri.
Pe ultima rasarita vreau sa o scriu pentru ca e una simpatica:
in anul 1 de facultate m-am inscris la clubul de teatru al facultatii. Dar nu m-am dus, din lipsa de timp..In anul 2, dupa festivalul de teatru organizat de SiSC (uniunea studentilor din Facultatea de Cibernetica, a carei membru activ eram), am hotarat ca trebuie sa dau o sansa teatrului, pentru ca imi placea mult prea mult. Si asa am inceput repetitiile, care erau de 2-3 ori pe saptamana, cate 4 ore. Mi se parea enorm de mult timp, avand in vedere proiectele interminabile pe care le aveam de facut pentru scoala, dar ma atragea atat de mult ideea de teatru incat am hotarat sa fac un sacrificiu. Tin minte ca prima repetitie a fost una din cele mai haioase: faceam exercitii de dictie si intrucat pe atunci nu aveam inca un mentor oficial, Eugen (unul din veteranii clubului) era 'seful' nostru. Dintre participanti mi-i amintesc pe: Petruta, Tavi, George, Eugen, George2, Gabi, Radu, si inca o fata pe care sincer nu imi amintesc cum o cheama - iar restul cred ca veneau on and off ca nu imi amintesc nici macar mutra lor. Prima repetitie a fost dupa cum am spus, dementiala. Radeam cu lacrimi si nu ne puteam aduna nici unul la exercitiile de dictie, faceam bascalie de fiecare sa vedem cat rezista sa pronunte corect. Evident, toti am terminat in rasete, nimeni nu si-a putut duce exercitiul pana la capat. Atunci am hotarat ca nu e doar pasiunea pt teatru, e si fun, so i gave it a go si am continuat sa merg. Dupa o vreme am facut rost de mentor, un actor la teatru, Calin nu mai stiu cum, juca la teatrul de comedie parca, cu el am dat apoi si proba pt piesa, pt ca s-a ales o piesa pe care sa o jucam in festival si nu toata lumea primea rol intrucat era o piesa pt o mana de personaje. Am trecut-o cu brio asa ca urma sa joc rolul unei slujnice indragostita de stapanul ei. Piesa, tot o comedie. Din vary motive, mie nu imi placea stapanul. Mi se parea la ora respectiva un tip libidinos. Stiu ca era doar un rol, dar de cate ori imi venea mie randul sa exersez, nu puteam sa intru in pielea personajului care trebuia sa se arunce in bratele tipului, sa ii faca nush ce declaratii si sa ii jure dragoste vesnica. Evident, totul intr-un mod ironic. Dupa vreo 8-10 saptamani, cred ca am abandonat. Nu ma vedeam deloc in pielea personajului pe o scena si mai ales in fata atator oameni, in cadrul unui festival. Norocul era ca aproape toti aveam un backup si nu i-am lasat chiar in coada de peste. Cel mai funny mi se pare acum motivul complet pueril pe care l-am invocat atunci: "Nu pot sa joc rolul unei slujnice proaste, o sa ma vada atatia oameni pe scena, cum o sa mai pot eu sa am o cariera in IT apoi?"
In realitate, motivele erau mai multe, principalul fiind ca nu imi placea rolul, al doilea ca proiectele pt facultate bateau la usa si eu eram in urma cu toate, pierdusem bursa si aveam nevoie de ea inapoi.
Oricum, la festival, tin minte ca mi-au dat lacrimile, pentru ca eu eram in public si mimam toate replicile pe care ar fi trebuit sa le dau daca eram eu in pielea personajului.
Oh well... partea interesanta a venit dupa spectacol. Cu 1 an in urma, in cadrul aceluiasi festival, ochisem eu 2 actori studenti din Galati, iar anul urmator au venit din nou sa participe. Surprize-surprize, nu mai stiu datorita carei conjuncturi, probabil petrecerea care s-a tinut dupa festival in Club Moxa, dar in seara respectiva imi trageam o gramada de ocheade cu unul dintre ei - ala dragut - Radu :D (bine-nteles ca i-am tinut minte si numele). Si desi in seara respectiva am avut un admirator care s-a tinut scai dupa mine toata seara, gandul meu si privirile mele il cautau pe Radu... cu care in seara aceea m-am tinut de mana :D si de care am fost atat de dezamagita cand mi-a spus ca are prietena acasa...

Cred ca imi e dor de anii de facultate - nu scoala de acum, ci anii aceia in care simteam totul altfel, viata era de un roz continuu, inima mea era always blue si pluteam intr-o continua exaltare.

Lollypop Girl

Cand eram mica faceam mereu rosu in gat si tratamentul era invariabil: injectii. In fiecare toamna si primavara stiam ce ma asteapta: acul si seringa de care imi era frica maxima. Plangeam de speriam toti doctorii si asistentele pt ca durea. Si durea si dupa injectie, ca nici nu puteam sa merg. Mama insa a gasit o metoda de a-mi distrage gandul de la durere: imi cumpara mereu cate ceva foarte foarte bun. Si acum tin minte ca mancam cu bucurie ciocolatica sau orice imi cumpara, dar lacrimile mi se scurgeau siroaie pe obraz.
[...]
Imi doresc ceva bun bun care sa imi distraga din nou gandurile.

Alexandra Burke

She is the winner of X Factor 2008 edition, she has a strong voice and her first clip was released today. It is already the Top Downloaded single in the history. Like Leona Lewis, this girl is gonna be a star.

Quote of the Day

"Fericirea e să fii în afara celor patru pereţi, să umbli, să cunoşti, să te amesteci cu lucrurile. Dacă te opreşti, te copleşeşte tot ceea ce e mai rău în tine. Omul nu a fost creat pentu a fi ţintuit pe un scaun, dar poate nici nu merită ceva mai bun." [Emil Cioran]

Coldplay Live

Before I find my words to describe something that seemed rather a fantasy or a beautiful dream, I let the videos speak, as I totally lost my voice last night.












What I thought it was unique is the fact that they came to sing in the public, so very close to the place where we were standing and Enrico, my friend, shot this:



This is how the band was asked to come back to sing one more time (I personally felt AMAZING singing aloud):

Nici nu stiu cum sa ii zic...

N-am pomenit niciodata despre oamenii din biroul asta unde lucrez (nu e locul meu de munca, e dept de Research al unei firme unde fac eu proiectul pentru scoala).
Well, suntem intr-un open space, cam 15 oameni si mult mai multe birouri.
De cand am venit aici am remarcat linistea deplina... oameni care nu interactionau unii cu altii decat in cazuri de 'forta majora'. De asemenea, am observat ca in pauzele de masa nu se intampla la fel ca acasa: oamenii pleaca separat sa manance, nu se intreaba unul pe altul daca vor ceva de jos, daca vor sa manance impreuna, daca, daca, daca, you know, that little chat care te face sa te simti o parte din colectivitate. La inceput am observat atenta ce se intampla, dar apoi m-am simtit izolata intr-o mana de oameni care traiesc si ei izolati. Unul singur parea altfel decat ei, un irakian stabilit aici de cativa ani. El a devenit un bun prieten intre timp. AAA, a mai fost o bulgaroaica, dar ea a plecat (a se citi a fost pusa pe liber, intrucat avea salariul prea mare pentru cheltuielile firmei - si dupa 17 ani petrecuti in firma, s-a hotarat ca este timpul sa fie rasplatita cu o concediere, locul eliberat urmand sa fie ocupat de cineva cu pretentii salariale ceva mai scazute, daca nu cumva juniorale).
Sa revin: amicul meu din irak era singurul caruia nu i se parea normal ce se intampla aici - lipsa de comunicare, individualismul, faptul ca nu mananca impreuna la pranz, ca atunci cand unul are ceva dulce nu imparte nimic cu nimeni..
Eu am fost atunci hotarata sa schimb aceasta atitudine asa ca am inceput exact ca acasa, sa intreb de cate ori ieseam afara daca vrea cineva ceva de jos. Se uitau mirati la mine si nimeni nu a vrut niciodata nimic. Apoi de cate ori imi cumparam mie ceva (biscuiti, ciocolata, portocale, struguri, WHATEVER), ma duceam eu sa le ofer, treceam pe la biroul fiecaruia. Unii luau, altii refuzau politicos, altii se uitau stramb la mine..
Pana la un moment dat, cand in locul bulgaroaicei a aparut un italian. Baiatul, ca noi, europenii: a inceput cu aceleasi intrebari: mergem la masa? si a inceput organizarea: marti la 12:00 mergem la japonezi, joi la 13:00 mergem la chinezi, si tot asa, pt o buna bucata de timp, sa incercam sa formam habit-urile. well... cat credeti ca a tinut toata incercarea? vreo cateva saptamani, s-a declarat un esec asa ca fiecare pleaca in continuare sa manance singur pe unde apuca.
Azi am avut biscuiti - Biskrem - i-am gasit la magazinul turcesc si mi-am facut super provizii. I-am desfacut si primul instinct a fost sa ii impart si celorlalti din birou. Dar pentru prima data, m-am abtinut. Stiu, e Craciunul, trebuie sa fim mai darnici, mai generosi, mai buni, dar gandul meu a fost: ce folos? Mereu dau doar eu, asta nu aduce nici o schimbare, oamenii acestia vor fi pentru totdeauna ceea ce sunt. Asa ca mi-am savurat singura intreg pachetul de biscuiti. Si guess what: ma simt foarte bine!

Y! Pingbox

Nu stiu daca ati observat, dar mi s-a imbogatit meniul stanga al blogului cu o mica ferestruica unde puteti sa imi scrieti mesaje atunci cand sunt online :)
Yahoo Messenger versiunea 9 are niste features tare simpatice, printre care acest Pingbox. Se activeaza destul de usor, din meniul messengerului, apoi obiectul embeded se adauga ca si gadget pe blog sau pe orice alt webpage.
L-am testat destul de bine (4 sesiuni active, de pe diverse IP-uri) si vad ca nu divulga informatii care sunt confidentiale (nici macar adevaratul meu ID de messenger). Treaba este ca toti vizitatorii care scriu sunt inregistrati in messenger in sectiunea de Pingbox - dar numai pe durata activitatii sesiunii.
Ce imi mai place este ca atunci cand sunt offline nu se pot trimite mesaje inspre mine (ma scuteste de a avea prea multe off-line-uri, care oricum nu imi prea plac).
Eu una ma declar deocamdata incantata de acest feature :) sper sa nu fiu bombardata de mesaje aiurea de la necunoscuti, dar pe cunoscuti ii invit sa imi scrie :)
Daca va place si voua, il puteti activa foarte usor.

Missing Mica

Run Reloaded

Click here for Leona's live performance.

I think I still prefer Snow Patrol though ;)

Surprise!

A venit si la mine mos Nicolae.. desi credeam ca nu are cum sa ajunga pana pe insula..
si ce cadou minunat mi-a adus: bilet la concertul Coldplay din 11 Dec :) adica Joi, saptamana care vine.. asa ca joi, de la ora 7, eu NU-s :D adica is.. dar out of this world.. sa ii ascult pe baieti la Manchester Evening News Arena.
Happyyyyy! multumesc, mosule!

Civilized Country

I just got the following email:

From:	lisa o
To:	undergrads, postgrads, allstaff
Date:	Thu, 04 Dec 2008 14:04:16 +0000
Subject:	Lost Property

Hi All

There was some money and a receipt also, 
if you think this may belong to you please 
contact a member of the Academic Support Office.

Regards
Lisa
--
Academic Support Office
Room 2.127
School of Computer Science
Kilburn Building
University of Manchester

I've never thought that this would be possible... but I guess it is another proof I live in a decent country!

PS: totally unconnected - for Coldplay fans, there are some live shows posted online here: http://new.music.yahoo.com/nissanlivesets
Also, if you are interested, there are some tickets on sale now, for the London and Manchester gigs in 2009. Details on www.gigsandtours.com, www.ticketmaster.co.uk and www.ticketline.co.uk

Well... Paris (?)

I can't believe it is 1:33AM, I have a flight to Paris in the morning at 7:00AM and I still don't know if I should take it or not, considering my panic when in the plane.
So who knows - maybe when you are reading this, I am having my coffee in Montmartre :)

Will be back soon.

My Old-New Love

De ceva vreme am hotarat sa abandonez blogger-eala asta, din diverse motive (cel mai important fiind Lipsa de timp!) si pentru ca nu as vrea sa ies brusc din peisaj, o sa incerc eventual sa mai pun update-uri din cand in cand.
Aveam in cap un posting important, probabil o sa il pun si pe acela la un moment dat, dar pana atunci, mi-am propus un alt gen de activitate, care sa ma reflecte mai mult pe mine, cu preocuparile mele: mi-am luat domeniu www.veronicadumitriu.com ! De cand eram in facultate spuneam ca imi voi face la un moment dat propria-mi firma de IT.. credeam ca e relativ easy, invat rapid un limbaj de programare, vin cu o idee semeata si gata! o pun apoi in practica, o vand la tot poporul si devin rich and famous. Realitatea m-a facut sa vad ca nu e tocmai asa simplu, dar totusi, ceva s-a pastrat constant: imi place sa creez (motiv pentru care sunt implicata in Research acum) si .. sa visez!

Too Funny

Nu ma pot abtine sa nu scriu ce am gasit despre zodia mea... :))

Gemeni (22.05-21.06)
Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.
Animalul sacru: papagalul
Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea uitându-se pe pereţi.
Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc.
Pizza magică: Calzone.
Medicamentul norocos: gargara.


Pentru restul zodiilor, click aici:
http://aalexandraa-aalexandraa.blogspot.com/2008/10/sa-mori-de-ras-nu-alta.html

With or Without You

Aseara am primit mai direct sau mai indirect niste dedicatii muzicale, de la un Om frumos.. stiti, dedicatii asa cum se faceau mai demult la radio (sau poate se mai fac si acum?).
Una dintre piese, desi nu mi-a fost dedicata mie, nu am mai auzit-o de ceva timp, de pe vremea festivalurilor medievale de la Sighisoara, unde mergeam cu gasca si cantam noaptea acompaniati de o chitara neacordata, in cimitirul din deal:


A doua dedicatie, este una mai de suflet, m-a atins la sentiment, pentru ca in strafundurile mele cred ca sunt o mare melomana si ador Traviata:


Acum ma consider datoare sa ii dedic si eu cele de mai jos. Sa traiesti, Tigane!

X-Factor 2008

Inainte sa pun linkul, vreau sa fac o scurta precizare: nu scriu pe acest blog pentru trafic, nu urmaresc cine intra pe el, nu tin neaparat sa mi se lase comentarii (desi ma bucura cele de la oamenii mei dragi), scriu in principal pentru oamenii dragi mie de acasa, care poate se intreaba ce mai fac sau ce mi se mai intampla pe meleaguri straine, si pentru cei care sunt curiosi sau poate au ceva de invatat din povestirile mele.
Tot ce scriu reprezinta intamplari legate de experienta mea din Anglia, lucruri care ma impresioneaza, stari care ma cuprind, bucurii, frustrari, povesti despre oameni frumosi sau urati, aventuri de viata, descrieri ale vietii asa cum o percep eu de aici, ba chiar uneori sfaturi pentru cei care fac comparatii sau isi doresc sa stie ce se intampla in orizonturi indepartate.
Intr-o zi poate am sa imi fac un site (nu blog) unde voi fi mai 'comerciala', mai activa si mai interesata de a crea un impact. Pana atunci insa, pe acest blog sunt franturi si fragmente din jurnalul care se presupune a descrie o experienta din care am invatat ceva. Enjoy now.

On Sundays, I use to watch X-Factor. I supported Rachel, a black woman of 27, with 5 kids and a sad history behind (yeah, i am one of those persons that start crying when hearing an impressive, sad story), but now she's out, so my favorite contestant still in the show is this 17 years old girl, Diana, which I hope will win as she is really unique and talented. Probably we'd hear or see this girl soon on the music channels, so watch her out. Good luck, Diana!

Totally Disappointed

Mi-a parut rau de multe ori ca am venit sa fac postgraduate degrees aici, dar niciodata atat de mult ca acum.. am avut o conversatie cu o agentie de recrutare foarte decenta de aici, care mi-au explicat ca durata studiilor mele echivaleaza practic cu un GAP in experienta comerciala pe care o cer companiile... si ca din punctul de vedere al unui angajator, 1.5 ani de experienta profesionala inseamna mai mult decat orice study degree...
useless to say how disappointed I am.. atata efort, si atata consum, si atatia nervi mancati, ca sa nu mai pomenesc de cate sacrificii, pentru ce?

Nostalgic - Scream for More!

I'm sick, I know it.. i have the disease for ages now. I can't be healed, not even temporary. This microbe is called US. My illness became more and more stringent this week, keeping myself off studying and even though I wished it would go away, it was like fighting wind mills.
I gotta get back there - dunno how but I have to figure out a way.
Sick, sick, sick! And I want more of it! I want it all and for good.

You know you're EASTERN EUROPEAN when...

1. Your neighbour comes over every day uninvited, for coffee.
2. You start your day with a cup of coffee and a cigarette
3.You are standing next to the two largest suitcases at the airport.
4.You arrive one or two hours late to a party - and think its normal.
5.All your children have nick names, which sound nowhere close to their real names.
6.You know someone with 20 kids
7.You talk for an hour at the front door when leaving someone's house.
8.You have lace curtains.
9.You have lace tablecloths.
10.You have rugs covering every inch of your house.
11.Your mom tells you you're too skinny even though your 30 pounds overweight.
12.You have curtains hanging across every doorway.
13.You know someone that married his girlfriend of 2 months.
14.Your house is full of medicine from your old country and it’s probably all illegal here.
15.You and your friends have ever been kicked out of a restaurant or recreational park for being too loud or rowdy.
16.You dont know how to use a dishwasher b/c u are the dishwasher.
17.You have a vinyl tablecloth on your kitchen table.
18.You use grocery bags to hold garbage.
19.Your dad ever butchered a pig or lamb.
20.Your mom ever chased you with a rolling pin or a broom telling you to stop so that she could hit you.
21.You're twenty years old and your parents are trying to send you back to your country to get you married cause your old.
22.Getting married at 18 is normal.
23.Getting married at 16 actually happens.
24.You don't use measuring cups when cooking.
25.If you don't live at home, when your parents call, they ask if you've eaten, even if it's midnight.
26.When your parents meet strangers and talk for a few minutes, you discover you're talking to a distant cousin.
27.Your parents don't realize phone connections to foreign countries have improved in the last two decades, and still scream at the top of their lungs when making foreign calls.
28. It's "normal" if your wedding has 600 people.
29.You dont know half the people at your wedding cuz your parents invited them.
30.Your family owns a coffee grinder..and a nut grinder
31.Your 15 year old sister can out-drink any American guy.
32.You work out six days a week, but somehow you dad whoops your ass in like five seconds after he comes home from a thirteen hour day from the bakery / factory / food business.
33.You own a leather jacket.
34.You drive a nicer car than your parents.
35.Your dad carries around enough money to buy a car.
36.You have all brand new appliances in your kitchen but your mom cooks in the basement with the stove from your old house.
37.You are prohibited from speaking English in you own home.
38.Your parents have gone on vacation ONCE and it was to your home country.
39.Your church has a fully loaded bar
40.If you are a girl and not married by the age of 20 you are an old maid
41.You base your whole life on the fortune in your coffee cup
42.The head of a pig with an apple in its mouth is looked upon as a delicacy
43.Your parents still prefer to buy cassettes instead of CDs.
44.Your friends' parents talk to you like they're YOUR PARENTS too.
45.You are adored the first 10 years of your life, then treated like a complete idiot until you get married.
46.Your car costs more than your college education
47.You drive a Honda (or, in the EXTREME worse case a Nissan), and your windows are tinted to twice the legal limit
48.Your parents have computer "experience" for 8 years already on the resume, yet they been in US for only 4...
49.You’re actually nodding and laughing at most of these things
50.You’re a proud Eastern European and pass this on to your European friends..
51.There are no vegetarians in your family because they have all died off
52.You have been able to buy cigarettes or alcohol for family members as early as age 7.
53. Even better you‘re 6 and your father sends you out to buy him cigaretts and beer.
54. You have 17 consonants and 2 vowels in your last name.
55.Your parents tell you that they walked to school in 7feet of snow with no shoes on.
56. A loaf of bread is eaten for lunch every day.
57. you take your shoes off when you enter the house, and every
family member has his/her own slippers (plus some extra for the guests)
58. your mother tells you not to sit close to TV, and not to use
cell phones, because you‘ll get a brain tumor.
59. You had to share a room until you were 21.
60. your mother tells you not to sit on the concrete slabs, or your balls/ovaries are going to freeze.
61. your mother threatens you with "oh, just wait til ur father gets home".
62. You begin and end most sentences with a curse word.
63. Your father refers to all politicians as "scum" and "criminals".
64. You know how to party with the family.
65. You're the only one in the room laughing, because you know all this is true!

Note: the text above does not belong to me. I took it from a Facebook Group description but wanted to share it with you (this proves I am eastern european - check #50 )

The Birth of a Chicken

Follow this link: http://english.pravda.ru/photo/report/birth_chicken-1841

Test Passed

Acum cateva luni imi era frica de apa. Frica la modul: nu intru in apa ce imi ajunge mai sus de piept.
Am incercat de vreo cateva ori sa invat niste miscari de baza, doar ca atat timp cat exista frica, se pare ca stie frumos sa isi instaureze domnia. Creierul pare un mic copil manipulat, atunci cand frica domina, iar eu tot ce aveam in cap era ca in apa, ma scufund. Daca nu am de ce sa ma tin, ma duc in jos ca bolovanul. Pentru cineva care stie sa inoate de cand e copil, probabil ce descriu acum e weird si nu are cum sa ma inteleaga vreodata.
Anul acesta, mi-am tot propus sa merg la swimming classes. Am amanat ce am amanat, dar chiar si cand am inceput, m-am dus cu inima in dinti si cu convingerea ca ma duc degeaba, dar cel putin nu imi mai pot reprosa ca nu am incercat. Am luat-o lejer, cu plute multe pentru siguranta, dar in timp de 4 saptamani, totul a fost natural. Desi nu mai devreme de saptamana trecuta, eram inca oarecum convinsa ca nu am cum sa inot vreodata fara ajutor (like pluta), cu toate ca frica de apa imi mai disparuse. Totul pana azi, cand nu stiu cum, mi-am invins toate temerile si am incercat. Si mare mi-a fost mirarea sa constat ca: inot! Nu m-am scufundat, nu m-am inecat, nu am luat nici macar o gura de apa, ci pur si simplu am inotat latimea bazinului. Nu cred ca pot descrie fericirea mea in cazul acestei misiuni accomplished, dar senzatia ca reusesti ceva, dupa ce a parut ani de zile o imposibilitate (ba mai mult, un ceva generator de panica) e absolut senzationala. demonstreaza o data in plus ca atunci cand exista vointa, orice temere se naruie si ca de fapt limitele nu exista decat ca si fixatii ale creierului nostru.
For some reason, azi ma simt cu mult mai puternica: am reusit o batalie cu propria-mi frica din care am iesit nu doar invingatoare, dar cu o senzatie de I can face and do anything now (cata insemnatate are o victorie atat de mica si aparent nesemnificativa!)

Indecision

Toata lumea cred ca imi cunoaste nebunia cu travelingul. Eram omul care sarea in sus cand auzea de o calatorie, inspre orice. Imi place sa fiu permanent in miscare, sa vad lucruri noi, locuri noi, oameni noi, sa incerc mancaruri noi, sa experimentez tot ce e altfel, nou, necunoscut.
Pana acum. Sunt intr-un mare-mare impas. Vreau sa plec dar vreau sa stau. Nu stiu ce e cu mine. Sunt uimita de propria-mi stare.
Aveam in plan un Oslo, dar la o mai atenta evaluare pret-calitate, am socotit ca nu se merita efortul. Prea scump dom'le! Pentru 4 zile, o caruta de bani. Pai cu banii aceia mai bine merg in New York. In NY as merge! Mai ales de New Year's Eve. Dar ar trebui sa merg singura. Si nu vreau! Nu anul acesta. Daca ar avea si P. viza, ar fi mai usor. Asa, trebuie sa ne limitam la Europa. Pe care eu am cam vazut-o. Ma gandisem la un moment dat la Bruges. Superb oras. Dar cam micut pentru o mini-vacanta de 4 zile, si al naibii de scump in perioada sarbatorilor. Plus ca m-am cam plictisit de orase. Parca vreau altceva. O experienta de alt gen.
Sincer, nici nu stiu daca vreau caldura sau ski pentru vacanta asta. Stiu doar ca vreau sa am un pat maaare si moale, ca m-am cam saturat de patul meu mic. Si mai vreau un cer senin. Cam atat. Restul poate fi ce o fi.
Acasa? Imi cam surade un ski sau un snowboarding in Poiana, on the other hand, acasa o sa tot fiu. Ce greu e sa ma hotarasc. Poate sa hotarasca cineva pt mine, please?

Nu am chef azi!

De fapt nu am chef de mai multe zile, deja s-a dospit plictiseala asta in care am intrat. Nu am chef nici macar sa mai citesc vreun rand, sa mai gatesc ceva, sa mai mananc ceva, sa mai nimic. Mi-e lene si sa scriu.

I Fell in Love with SUSHI

Despre restaurantele din Manchester nu am scris prea mult, desi poate ar trebui.. exista o varietate atat de mare aici incat poti gusta din bucatariile intregii lumi, ba chiar mai mult, poti opta pentru anumite regiuni sau colturi specifice din lume.

Exista chiar si un 'cartier' care se cheama Curry Mile, aici dupa cum sugereaza si numele, poti manca orice mancare curry. Dar despre toate astea intr-un alt posting.
Astazi e vorba despre Sushi. Potrivit unei neintelegeri, eu am crezut mereu ca acest sushi inseamna de fapt peste crud. Si cum nu sunt mare amatoare de peste sau fructe de mare (cu foarte mici exceptii), mereu am stat deoparte cand a fost vorba despre o iesire la vreun restaurant japonez.
Astazi insa mi-am invins prejudecatile si mi-am spus ca e cazul macar sa incerc. I mean how bad can it be? Si daca e asa de rau, nu ma obliga nimeni sa mananc tot.
Asa ca azi mi-am cumparat prima portie de sushi, niste mici cubulete, extraordinar de aspectuase, umplute cu legume si cu peste, decorate si insotite de sos de hrean si sos de soia. Am incercat primul roll, si am ramas inmarmurita de cat de gustos poate sa fie... putin acrisor, dar totodata foarte satios.
Useless to say ca de astazi, cred ca o sa devin o clienta permanenta a restaurantelor japoneze.
Voi ati incercat? Cum vi se pare sushi?

Bonfire Night

Anul trecut pe 5 Noiembrie, cand am vazut toate luminitele si artificiile din geamul meu de la etajul 12, am fost fascinata. Nu stiam ce e cu Bonfire Night asta dar colega mea de flat de pe atunci mi-a povestit in 3 cuvinte ca sarbatoarea se invarte in jurul comemorarii unui complot de a incendia parlamentul britanic in secolul 17. Tipul asta, Guy Fawkes, un mercenar din cate am inteles, a incercat incendierea folosind praf de pusca, doar ca in aceeasi seara de 5 noiembrie, un foc de artificii a fost planuit pentru a celebra regele vremii. Astea sunt backgroundurile, iar englezii in fiecare an din 1605 incoace, in noaptea de 5 Nov, au focuri de artificii si focuri de tabara imense in parcurile oraselor. In foc se arunca papusi care il reprezinta pe "the Guy".

Nu stiu cat de mult l-au urat oamenii pe Fawkes in vremea respectiva, si cat ii sunt de recunoscatori in ziua de azi, pentru ca e un prilej de mare bucurie prin zona. Artificiile incep de obicei cu 2 seri inainte, intreg cerul orasului sclipeste in diverse culori, dar punctul culminant se atinge in seara de 5.
Aseara am iesit si noi in parc. Era o aglomeratie de nedescris. In busuri, pe strazi, toata lumea se pare ca alerga in aceeasi directie, Platt Fields, unde se organiza cel mai spectaculos foc de artificii. Asta era si directia noastra. Dupa o jumatate de ora cu autobuzul, intr-o inghesuiala care imi amintea de autobuzul 300 pe directia Piata Domenii - Piata Romana, si intr-un trafic precum in Bucuresti la ora la care lumea iese de la servici, am parcurs drumul Oxford Rd - Plat Field Ln (ruta pe care faci maxim 5 minute in conditii normale).
Tut-tut - in parc parca era strans tot Manchesterul! Mii de oameni de toate natiile si varstele, adunati sa vada spectacolul. Focul de artificii: comparabil cu ce am vazut acum mai bine de 2 ani in Disney Land-ul din Los Angeles. Adica sublim. Un fel de revelion anticipat. Lumea dansa, canta, erau niste africani cu tobele, altii care faceau swing dancing, niste brazilieni erau in pasi de samba, un grup de fete dansau cu niste artificii in mana, bucurie totala. Dupa focul de artificii, s-a aprins un foc IMENS, ce degaja o caldura pana si la 100m distanta.
Mai departe putin, era un fel de theme park, tir, calusei, caruselsuri masinute, tiribombe, trambuline, vagonete unde se vindeau de la hot-dogs si cartofi prajiti pana la Toffiffee Apples (mere in glazura), inghetata, acadele si alte bunataturi de la care nu te puteai abtine.
In stilu-mi caracteristic, mi-am cumparat o acadea ciudata, in forma de vrajitoare, nu din zahar ars, ci din mashmellow, pe care am luat-o sub pretext ca e funny. Rae a facut pariu cu mine ca pana de Craciun o voi manca-o :D si i-am spus ca o sa piarda. Dupa cateva ore, acasa fiind, intr-adevar nu m-am putut abtine, si desi nu am mancat vrajitoarea, am cam lasat-o fara matura ei magica..
Back home, inca puteam vedea de la fereastra mea cerul luminat de artificii.
I Love Bonfire Night!

Beware Indians!

In general nu am nimic cu indienii.. am cunoscut aici o gramada, oameni veseli, descurcareti, muncesc mult (si prost, imi permit sa adaug), doar ca seamana destul de mult cu romanii: iti zambesc in fata si te injunghie imediat cum te-ai intors cu spatele. Indienii nu uita niciodata, si nu ezita sa calce pe capete pentru a-si reabilita pozitia pe care ai indraznit sa le-o scuturi, chiar si neintentionat; ei vor tine minte si nu vor uita ca intr-o zi o sa le platesti pentru asta.
Indienii cu care am interactionat la fostul meu loc de munca au fost, cu mici exceptii, niste mancatori de kkt: una spuneau si alta faceau, nu ezitau sa iti paseze problemele lor tie, sub pretext ca TU esti dator sa le solutionezi, se gudurau pe langa tine ca niste catelusi pentru a cere ajutor atunci cand nu prea stiau ce sa faca, si mai erau cei care erau in pozitii de conducere, care nu prea faceau nimic, decat aratau cu degetul la lucrurile care nu mergeau subliniind DEMANDING ca este de datoria ta sa depui un extra mile effort ca lucrurile si statisticile sa iasa bine (si ei sa primeasca implicit laudele!).
Aici la locul de munca am lucrat direct cu un alt indian. Om fain de felul lui - in afara orelor de program. Imi mai dadea un lift pana acasa cateodata si discutam despre diverse. Indienii nu sunt prosti deloc, chiar daca de multe ori fac pe prostii. Ei au mereu un plan in cap si joaca orice rol este nevoie pentru a-l duce la implinire. In timpul orelor de program, eram in permanenta contrazicere cu acest indian. Nu prea intelegea ce se intampla, avea mereu o varianta a lui care parca era litera de lege, orice se abatea sau nu era inclus in varianta respectiva era catalogat drept Prost sau Inutil. Am reusit de cateva ori sa ma 'impun', dupa consimtamantul managerei care vedea utilitatea ideilor mele sau beneficiile over ideilor lui, sau atunci cand el nu venea la munca. Am aflat la cateva luni dupa ce nu am mai lucrat acolo, de la un coleg de birou, ca era mereu amuzat de 'discutiile' noastre pe teme de munca, mi-a zis ca avea impresia ca asista la o discutie intre un sot si o sotie, cand fiecare incearca sa isi impuna punctul de vedere :)
Dar nu despre asta e vorba acum. Azi vreau sa relatez cazul unui indian mai special, cu care am interactionat destul de des pentru ca lucram in aceeasi echipa globala. As scrie multe despre el, i-as putea face un portret psihologic, dar nu cred ca e cazul si timpul. Intamplarea pe care vreau sa o povestesc este urmatoarea:
Intr-o zi, acest indian imi paseaza o problema sub pretext ca trebuie solutionata in shiftul nostru (adica in Europa). Nu era cazul, conform regulilor si procedurilor interne, asa ca i-am trimis-o frumos inapoi. Ce a urmat, a fost o intreaga comedie: omul imi spune sa imi folosesc neuronii si sa inteleg ca el NU o sa lucreze problema respectiva, apoi a inceput sa ma faca in fel si chip, ca la usa cortului, insistand sa imi iau 'shit'-ul si sa il lucrez. Nici mai mult nici mai putin, dupa o astfel de interactiune, i-am trimis un mail managerului sau (un alt indian) cu copy-paste la discutia avuta cu el pe messenger. Eu nu stau sa ma tiganesc cu oamenii si nici nu stau sa le inghit kktul! Ei bine, se pare ca managerul lui cunostea cu cine are de-a face si l-a chemat in birou sa il mustruluiasca. Nu stiu exact ce s-a petrecut in biroul respectiv, dar imediat dupa eveniment am primit o tona de amenintari de la acest personaj, camuflate unele, lasate la liber altele, cum ca intr-o zi imi va plati cu varf si indesat pentru asta. Yeah right! Asta a inteles el: ca EU sunt vinovata pentru situatia creata, nu ca el a generat-o si s-a aruncat in groapa singur. Sa fie clar: eu nu am regretat nici o secunda mailul pe care l-am scris managerului sau si i-am si comunicat asta pentru ca la munca nu ma duc sa inghit mizeriile unora care sunt frustrati/stresati/lenesi/nervosi/etc. Asta a fost acum vreo 4 ani, evident ca de atunci am mai avut interactiuni cu el, prin natura muncii... insa el nu a putut uita acest episod, desi la o discutie mai serioasa dupa o buna bucata de timp mi-a spus ca e ok, era stresat, a inteles reactia mea de a-i scrie managerului. Mai mult de atat, avea grija ca de fiecare data sa imi aminteasca si mie ca totul e viu in mintea lui si ca intr-o zi s-ar putea sa se intoarca roata, un fel de "de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu".

Zilele trecute am primit o invitatie pe LinkedIn de la acest omulet. Nu stiu de ce i-am dat accept, dar am facut-o. La nici 5 minute, indianul imi scrie o 'recomandare', ironica, acida, legata de evenimentul din trecut:
"I admire her transparency and ability to escalate issues of professional importance right to where they must be sorted - at the manager's desk!"

Repet: Beware Indians!

Doly the Sheep and T-REX the Dinosaur

Am citit acum 2 minute pe Yahoo News ca niste cercetatori din Japonia au reusit sa cloneze niste soareci morti de 16 ani.. si am ramas muta de uimire asa cum am ramas cand am auzit prima data de oita Doly. Deja stiinta merge prea departe, parerea mea. Ok, s-au clonat capre, oi, vaci, porci, etc - VII - dar sa incepi sa clonezi din material genetic al unor corpuri neinsufletite devine scary. Poate se trezeste vreun destept ca ar vrea sa vada cum traia T-Rex, sau mai stiu eu ce monstru preistoric, sau poate se trezesc altii ca ar fi interesant de studiat creierul lui Hitler, hai sa il clonam!
Desi soarecii clonati au fost din material genetic tinut la freezing temperatures (-20 de grade parca explicau pe site) nu cred ca o sa le ia prea mult sa reuseasca o clonare din celule moarte de 1000 de ani care nu au fost neaparat pastrate in conditii de laborator (sau mai stii, poate asta e SF - nu le am cu biologia, genetica, etc.)
La ce m-am gandit imediat a fost ca poate egiptenii (faraonii si preotii lor) poate nu erau asa de tampiti si s-au gandit ca la un moment dat o sa poata fi reinviati si de-aici atata efort pentru a-si pastra mumiile atat de bine. Ar fi culmea, sa ma trezesc peste vreo 30 de ani ca merg pe strada si dau peste Tutankhamun.

Rromanian Fauna

National Heroes (Mythology)

Bula, Adrian Nastase, Adrian the Wonder Boy, Guta, Marean Vanghelie et all the satra.

Google decided to offer a page for the Roma people (rromi), to prove they sustain diversity. Also, evidence they are now part of the global community is the fact that they are mentioned on 'wikipedia':
"Most of the Ilfov county inhabitants are gypsies and prodigious businessmen who meet at night in the local brothel. The gypsies are famous for their marketing abilities to buy steel and empty bottles (aka ‚Sticle goale cumpaaaar’)".

Barking Mad !

Nu stiu de ce in ultima vreme trebuie sa mi se intample toate de doua ori, trec tot de cate doua ori fix prin aceleasi situatii, aceleasi stari, aceleasi intamplari, aceleasi experiente... ca si cum sunt supusa unui test din urma caruia se vrea a se vedea daca am invatat ceva de pe urma primei experiente.

Mi-a picat baza de date... de tot de data asta. In iulie am avut HDD bad sectors dar din fericire dupa cateva zile am fost in stare sa recuperez tot si sa export toate datele din BD. Cand ma gandeam ca am scapat de belea (care e probabilitatea sa se intample acelasi lucru in decurs de cateva luni?) am ramas fara baterie la laptop in the middle of running something BIG pe baza. Si bazaconia s-a intamplat: partially BD crash... partea naspa e ca desi baza e up am niste erori tare nasty si nu pot sa fac nimic cu ea, nu pot nici recovery, nici backup, nu pot sa export, nimic...
"ORA-01186: file 201 failed verification tests
ORA-01122: database file 201 failed verification check
ORA-01110: data file 201: 'E:\ORACLE\PRODUCT\10.2.0\ORADATA\db\file01.DBF'"

I am screwed this time. Big time!


Later edit: Pana la urma i-am dat de cap :D some undocumented tricks cu risc mare dar cine nu risca nu castiga... alter database drop tablespace including contents and datafiles :D
Totusi, tin sa mentionez ca am fost si lucky, tablespace-ul afectat era un temp one, dar suficient sa imi blocheze activitatea: nu am reusit nici macar un amarat de backup sa ma asigur ca raman cu ceva daca imi esueaza metoda. Nu cred ca mai e necesar sa spun ca nu aveam un backup recent, altfel nu imi faceam atatea probleme. Dar acum ca am scapat de erorile de startup si am baza up and running, pot face nenorocitul de backup si promit sa il programez sa ruleze saptamanal !

Trick or Treat ?

In pauza de masa am fost la Sainsbury sa imi cumpar niste fructe. Pe strada m-am intalnit cu Batman si cu o vrajitoare, in magazin am dat peste alte 2 vrajitoare cu cutii cu panze de paianjen si cu maturi, si in timp ce stateam la raft sa imi aleg strugurii una din ele a reusit sa ma sperie cu un bol in forma de bostan, plin cu bomboane, dintre care iesea o mana verde. Bomboanele erau din partea casei pentru toti clientii care intrau in magazin. Cand am dat sa iau bomboana, mana cea verde m-a ciupit!!

Am intrat in spiritul Halloween-ului, abia astept sa ma plimb diseara pe strazile orasului sa vad cu cine ma mai intalnesc.. anul trecut m-am intalnit cu Peter Pan :D si multi multi scheleti si dracusori.
In loc sa imi cumpar fructe, mi-am cumparat niste cercei cu Batmani si dovlecei, asa ca anul asta nu ma mai costumez in PhD student si mananc doar daca am parte de Treat. More news soon. Boo-hoo :P

Later Edit: M-am intors de la petrecere. Evident ca l-am intalnit si pe Peter Pan, nu? Vreau doar sa amintesc ca din multitudinea de costumatii si de masti, cea mai ingenioasa mi s-a parut a unora (3 baieti) care s-au costumat in lazi de bere; berea Foster era chiar Tasty... ;) L-am vazut pe Scissors Man, pe omul cu bostan in loc de cap (astia nu sunt sanatosi la cap!! unul chiar a scos tot miezul unui bostan si si-a pus bostanul in cap! a stat toata noaptea cu bostanul ala pe post de masca, si banuiesc ca avea vreo 3 kile coaja respectiva). Ce m-a distrat cel mai tare e ca un negru s-a costumat in.. negru, o chinezoaica in... chinezoaica, apoi a mai fost unul Bart Simpson, o mireasa sedusa si parasita si niste tipe costumate intr-un fel de prostituate :D l-am vazut si pe Michelangelo din testoasele Ninja, o gramada de monstri si extraterestri, vrajitoare, oameni paianjeni, ba chiar si Superman venise la petrecere, a lasat ordinea si linistea la latitudinea altora in seara asta.

Brief Updates and Some Thoughts

N-am mai scris pe aici o vreme pentru ca P. a fost in vizita pentru aproape 2 saptamani. Ca sa o citez pe Irina, a trecut si octombrie, cu viteza luminii, m-am trezit in iarna direct, acum 10 minute ma uitam pe geam la cum ninge ("cate-un fulg, acum a stat") si nu am absolut nici o tragere de inima sa mai ies din casa pe frigul asta (acum vreo 5-6 grade probabil). Maine e Halloween si tot maine ma duc la inot la Aquatics (da, da, radeti de mine, dar ma duc la curs de inot, e foarte cool si decent, numai Adulti, ceea ce in Romania nu am fost in stare sa gasesc. Asa ca daca mi-am ratat sansa cand am fost copil insemna ca nu mai pot invata niciodata?). Ar trebui sa pun un post special cu inotul, ca sunt fermecata, mi-am invins frica de apa si acum sunt maniaca sa imi perfectionez si sincronizez cat pot de bine miscarile. Tot la inot am cunoscut niste oameni faini si nu am putut sa nu remarc din nou cum aici nu exista discriminare: una dintre cursante este o negresa cu probleme ale aparatului locomotor si cu alte disabilities, care nu doar ca are atentie speciala din partea instructoarei, dar si din partea noastra a celorlalti cursanti, nu o marginalizam, dimpotriva, o integram cum putem mai bine.
Cat a fost P. aici m-am ingrasat enorm. Nu imi prea convine din simplul motiv ca nu mai intru in haine si intamplator am niste haine chiar dragute pe care imi place sa le port, nu vreau sa le dosesc pe vreun raft. Vestea buna e ca din Chester mi-am luat cei mai draguti si finuti pantofi din ultimii 2 ani, aveau reducere de 75% si sunt pantofii pe care am vrut sa mi-i cumpar in primavara cu 60 de lire, dar pe care i-am luat acum la 15. Sunt ca un copil care primeste cadouri cand iau un good deal. De data asta a fost bucurie dubla pt ca pantofii astia sunt minunati. Mai in gluma mai in serios, atat de mult imi plac incat intr-o seara P m-a gasit cu ei in pat :D
Colega mea de apartament a reusit sa ma scoata din pepeni cand la 1 zi dupa ce am stat sa smotruiesc TOATA casa, am venit din drumetie si am gasit un MESS in toata bucataria, farfurii si oale si tacamuri insirate in chiuveta, langa chiuveta, pe aragaz, langa aragaz, pe masa, mancare peste tot, faramituri, frunze, ceapa care mirosea, resturi, bleac! I-am lasat un mesaj foarte decent pe care nu l-a percutat, deci stiu ca eforturile mele de a avea o casa curata sunt deja duse pe apa sambetei, trebuie doar sa ma obisnuiesc cu ideea ca avem o cocina, nu o bucatarie, anymore. Dar nevermind, ea e vesnic happy, canta, pune muzica sa urle, isi lasa lucrurile peste tot, mai sparge, mai varsa, mai scapa. A plans intr-o zi, cu lacrimi de crocodil, din cauza prietenului ei, evident (barbatii astia!!), m-am speriat, am mers sa o intreb daca e bine ca o auzeam din camera mea cum sughita.
Acum 2 saptamani am inceput din nou seminariile la Universitate. Sunt teachning assistent la cursul de System Engineering (COMP20341) dar de data asta am luat laboratoarele, nu workshopurile, pe care le-am avut anul trecut. Experienta asta cu predatul, notatul, examinatul, este ceva ce nu m-a atras niciodata. Vad ca anul acesta lucrurile se schimba tare mult, atat de mult incat ma trezesc dimineata dornica sa ajung la scoala la seminar. Primul laborator a fost foarte fain, echipele formate din 4-6 studenti reprezentau de fapt o firma de soft care a fost contractata sa implementeze un sistem pentru o agentie de turism Trave-In-Style. Si fiind primul lor laborator, a fost gandit sub forma unui interviu: ei vin la sediul nostru sa adune specificatiile si sa puna intrebari necesare in vederea implementarii sistemului. Li s-a sugerat atat lor cat si noua sa avem o tinuta business in ziua respectiva, ca sa putem simula intr-adevar un business meeting. Totul a inceput cu: Hello, we are the representatives of Travel-In-Style, I am the manager of the company and Abraham is one of my travel agents, we would both try to answer all your questions" - era ca o joaca pentru mine, probabil si pentru studenti, am inventat un sistem, procese, plati, etc. pentru fiecare dintre grupe, i-am pus in incurcatura pe unii, altora le-am facut viata usoara. Saptamana aceasta i-am notat pentru delivery-urile la care aveau dead-line. Adica le-am dat note. Sistemul e cat se poate de misto - la curs li se preda teoria - intr-un cu totul alt fel decat suntem noi obisnuiti acasa, dar nu toata teoria, li se mai si dau sugestii si indicatii cu privire la ce ar mai fi bine sa citeasca pentru a-si forma o opinie generala. Aceste omisiuni sunt deliberate tocmai pentru a se observa cat de descurcareti sunt, pentru a-i invata sa caute, sa cerceteze, sa se informeze singuri ("Help them to help themselves", asta e motto-ul profesorilor), pentru ca in real-life nu iti da nimeni mura in gura. Sistemul de invatamant de aici mimeaza foarte bine lumea exterioara, pentru studentii de aici nu e nici o surpriza cand merg la un job, stiu foarte bine ce au de facut, se integreaza foarte usor, nu au nevoie de instructiuni clare si precise pentru a-si putea face treaba. Dar sa revin: task-urile trebuie submise pana la dead-line. Cine depaseste dead-line-ul chiar si cu 10 minute nu mai este punctat (adica primeste 0 puncte din 20, 50 sau cate puncte sunt alocate task-ului respectiv). Sunt foarte constienti (si constiinciosi) si pana acum nu mi s-a intamplat sa aud pe careva ca vrea sa ii extind dead-line-ul din diverse motive (nici cand au avut un team-member care si-a rupt piciorul la propriu, pt ca apoi l-am vazut cu piciorul in ghips si cu carja). Cu notarea se complica treaba. Cel putin pentru mine. Pentru ca nu se puncteaza individual, ci echipa. Deci e foarte importanta sincronizarea, comunicarea, impartirea sarcinilor si ajutorul in echipa. Logic, as zice: intr-o firma, de orice fel e ea, e la fel. Se intampla uneori ca intr-o echipa sa se vada munca cateunuia sclipitor, dar pentru ca ceilalti au facut totul bors, punctele se pierd. Se pare ca studentii sunt destul de OK cu treaba asta, pentru ca ei stiu din start ca sunt un TOT nu singularity, deci fac tot ce le sta in putinta fiecaruia sa ridice intreaga echipa si prin asta sa se ridice si ei [cred ca noi romanii am cam avea ceva de invatat din asta]. Ce imi place cel mai mult la partea cu notatul este ca niciodata nu se pune o nota si atat. Nota este ALWAYS insotita de comentarii - de ce s-au dat 5 punte din 15 (nu in sensul ca ti-am scazut 2 puncte pt asta, 2 pt asta, 3 pt astalalta, ci sunt clar punctate greselile, argumentate bine si insotite de ways to correct them. Cateodata, daca nu se atinge nivelul minim de puncte li se cere sa refaca assignment-ul.
De cand eram studenta in anul 1 mi-am dorit sa fiu parte dintr-un astfel de sistem de invatamant. Cand am venit in Anglia am sperat sa pot sa fiu parte din el dar datorita situatiei mele mai speciale, combinatie de research cu Industrial placement, am fost uimita sa constat ca eu nu am de fapt cursuri, ci doar some guidelines organizate. Anyway, am facut parte din sistem de pe partea cealalta a baricadei, poate una mai interesanta pentru ca este intotdeauna lipsita de stresul notelor sau al esecului.

In alta ordine de idei: duminica ma duc la un Handmade Objects fair, cred ca o sa imi iau bilete pt un week-end in Londra, astept sa imi vina musafirii din Olanda (mai repede!!!), sa vina Craciunul (ca deja incep sa ma satur de decoratiunile din vitrine), sa imi aduca cineva fularele si caciula din Romania ca aici e deja iarna, mi-e dor de P. deja dar am o gra-ma-da de lucru la proiect ceea ce sper ca o sa ma distraga. Si inca ceva: inca multumesc pentru fiecare dimineata, dupa-amiaza, seara...

Trip to Chester

In week-end am fost in Chester - un orasel din nord-vest unde am vrut de mult timp sa ajung.

Am pornit-o de dimineata, dupa o lalaiala cu facut de sandwich-uri si baut cafea, era cat pe-aci sa pierdem trenul de 10:18. Am alergat literalmente pana la bus, apoi de la bus pana la gara, m-am ingrozit cand am vazut coada la bilete dar m-am relaxat cand am realizat ca le pot cumpara cu cardul de la Fast-Tickets, am alergat ca bezmeticii pana la platforma (peste 3 linii) si am prins trenul exact cand se inchideau usile. Pfew, cel putin eram in, nu out.
Vremea tare capricioasa, nori grei (si gri) de ploaie, o ploaie marunta si un cer intunecat de parca era ora 8 seara nu 10 dimineata. Well, am inghitit in sec stiind ca niciodata nu as prinde o vreme perfecta. In tren, spre surprinderea mea, galagie mare! Familia Adams era si ea in drum spre ceva (speram din inima sa plece in Tara Galilor si nu in directia noastra): bunicul, bunica, mama si cei 3 copii - niste draci impielitati - cel mai mic fiind si marcat de bunatate: zgarietura langa zgarietura peste tot pe corpul lui. Morticia Adams (mama) - o vrajitoare, tipa cat o tinea gura pe un ton care prevestea Apocalipsa sau un Halloween sumbru in cel mai bun caz: 'SIT!!!! Sit there, don't move!'. o data, de doua ori, de trei ori, de 100 de ori, de 1 milion de ori, de cate ori bietii copilasi miscau un piciorus sau o mana, ea avea placa pregatita: SIIIIIITTTT!! M-a cuprins mila.. pentru ca era ajutata in planul ei diabolic de catre bunicul copiilor, un nene chel cu ochelari, care ii apuca de o aripa si ii taraia pana la locul unde acestia trebuiau sa stea nemiscati. De parca erau caini in cusca, sau mobila in casa, sa stay still.
Ghinionul a facut ca dupa 1 ora de tipete si urlete pe aceeasi tema, sa observam cum Adams Family avea aceeasi destinatie cu noi: Chester. Ne-am facut pierduti in gara, tocmai ca sa scapam putin de racnetele lor, apoi am pornit agale to the City Center - la 10 minute de mers pe jos. Inca de cum am ajuns pe stradute, eu am inceput sa topal dansul meu de bucurie: parca ajunsesem intr-un oras de basm. Case vechi, din lemn negru, incadrate de ferestre din bucatele mici mici de sticla, ca niste vitralii, incadrate de pereti albi. Baruletele si puburile, cat si magazinele luminate de felinare m-au facut sa cred ca am pasit de fapt in alta lume, intr-o Anglie a secolului 17 poate.
Am vizitat centrul cu ceasul de pe pod, catedrala si gradinile ei cu straturi perfect aliniate, magazinul cu rochii de mireasa, am mancat la Amber Lounge, la o masa ovala cu doua fotolii ca niste tronuri, langa un semineu din caramida care statea sa cada, am mers inspre River si Boat Trips, pe Castle Drive, am ajuns la Hipodrom unde se tin cursele de cai, am trecut pe langa La Tasca ce parea si el desprins din alt secol, apoi inapoi spre centru, am trecut pe langa o casa veche pe care scria 'To God, My King, and My Country', am poposit la Frog & Nightingale langa un helesteu cu rate, sub un felinar, la o masa rustica cu bancute din lemn, am baut o bere intr-un pub englezesc si noapte fiind, ne-am indreptat din nou spre gara, cand......... pe langa cine trecem: Adams Family! Am inlemnit: nu vrem sa nimerim din nou in tren cu ei. Asa ca ne-am mai oprit la o bere, sa make sure ca ei se urca in tren si noi il luam pe urmatorul :D ceea ce s-a si intamplat, spre bucuria noastra.
All and all, am avut un week-end de poveste.

Lake District

This Saturday I've been visiting Paula & Cosmin in Lancaster. We headed to the Lake District, which was fabulous. I loved Windermere. No words to describe it, but maybe the pictures can.

Comparisons

Azi am fost puternic marcata de paralelisme intre viata mea din Bucuresti si viata din Anglia (nu includ Sibiul cand vorbesc de casa intrucat pentru mine Sibiul este si va ramane Paradisul pierdut, un fel de Rasinari cioranian).
De fapt totul proneste de la o mai veche comparatie intre sistemele medicale (pe care am abordat-o si in trecut aici - ocazie cu care tin sa sublinez ca in cazuri mai grave se pare ca sistemul medical e foarte bine pus la punct, exista proceduri clare, exista ordine, exista decenta si asta in sistemul public de sanatate - echivalentul unei policlinici sau a unui spital de stat din Romania). Ceea ce e frustrant pentru cineva invatat cu sistemul romanesc este faptul ca aici nu se practica o 'a doua opinie'. Omul are incredere in medicul lui, care e specialist, stie ca nu ii vrea raul, ba dimpotriva, ca e responsabil pentru sanatatea lui. Daca romanul are un acut instinct de autoconservare, question-and (i swear ca nu imi vine cuvantul in romana acum) absolut orice si incercand sa fie stapan pe situatie, aici omul se lasa cu incredere pe mana doctorilor. E destul de greu sa fac tranzitia, recunosc.
Aseara vorbeam cu Paula despre anii nostri de studentie, despre caminul din Frumoasa unde stateam 4 fete intr-o camera de o dimeniune mai mult decat decenta pentru un camin de Bucuresti, dar unde era imposibil sa nu deranjezi pe cineva ba cu spalatul vaselor, ba cu gatitul, ba cu venitul din club la ore tarzii (ok, Paula mi-a amintit ca la un moment dat, noi incepusem sa deranjam intentionat, pentru ca vacile cu care stateam devenisera insuportabile - da, totul s-a terminat cu niste referate trimise de ele decanilor nostri - eh ce vremuri). Mi-am amintit atunci ca spalam hainele intr-un lighean rosu mare, cu sapun de casa, intr-o baie unde apa calda era programata sa curga doar 2 ore pe zi, ca ne incalzeam la radiator improvizat dintr-o caramida cu sarma, ca gateam pe un resou adus de mine din Sibiu, ca pica tencuiala de pe pereti, era mucegai la baie, nu era caldura, geamurile nu se inchideau bine, un dulap standard care statea sa pice il imparteam cu alte 3 fete si sesiunile le petreceam intr-o sala de lectura improvizata unde nici macar scaune nu gaseai la mese, trebuia sa iti aduci scaunul din camera. Camin studentesc din Romania lui 1998. In Anglia lui 2008, intr-un bloc privat pentru studenti am camera mea cu mobilier nou-nout, un birou imens doar pentru mine, televizor, dulapul meu si doar al meu, o bucatarie complet utilata asa cum mi-am dorit intotdeauna, un living imens, cu TV, playstation si masuta unde sa imi beau cafeaua de dimineata in timp ce rasfoiesc o revista., duc hainele la laundry si in 2 ore le iau gata uscate si parfumate. Avem portar si CCTV pana si in lift, secured entry cu fob (mi-e lene sa caut in dictionar traducerea), in timp ce in Frumoasei dupa ora 12 se incuia poarta de la intrare si nici nu se punea problema sa intre vreun personaj de gen masculin fara sa dea cu subsemnatul si sa lase buletinul la intrare. Ca sa nu mai scriu ca la ora 12, evident, trebuia sa paraseasca locatia (imi revine acum in minte atat de clar un episod in care me & Clau am venit cu boy-friends-ii nostri din Club A sa ne laudam cu ei unei vecine - era ora 2 noaptea, gasiseram 10,000 lei pe Victoriei - o gramada de bani in vremea respectiva - am cumparat crantzanele si 2 sticle de vin si vroiam sa continuam petrecerea acasa. Numai ca la fata locului ne-am amintit ca nu avem cum sa bagam baietii inauntru pe cale legala. Asa ca am avut grija sa legam 2 cearceafuri unul de altul si sa ii ajutam sa escaladeze pana la etajul 1). Oare cat de patetic ar suna aici sa imi spuna portarul ca nu poate sa intre prietenul meu dupa miezul noptii?
Adineauri am alunecat pe alta panta, una mai sensibila: adevarul e ca aici m-am obisnuit cu calmul oamenilor, cu respectul lor, cu un salut si un How are you? insotite de un zambet. Aici nu am auzit niciodata vreun apelativ ciudat mergand pe strada, nu m-a fluierat nimeni, nu m-a claxonat nimeni, am fost acostata doar de un pustan putin pilit care vroia doar sa se laude si care mi-a urat bafta afland ca a doua zi am o prezentare. Imi place decenta si lumea politicoasa de aici. Imi place ca nimeni nu se baga fortat in viata mea daca dau semne ca vreau sa fiu lasata in pace, imi place ca mi se respecta intimitatea si spatiul, ca nu sunt agasata cu intrebari tampite, ca nu mi se cer detalii pe care nu vreau sa le dau. Ma intreb cum o sa suport nesimtirea de acasa. Si tiganismele si barfa si curiozitatea bolnava a tuturor. Cred ca revenind, as fi o inadaptata. As fi silita sa ma molipsesc de nervi si de agitatia celor din jur, sa stramb din nas sau sa injur din nou, doar pentru a nu fi calcata in picioare. Nu cred ca mi-ar place.

Invariabil, facem comparatii: comparam masini, telefoane, iubiti, case, locuri, sisteme, religii, reguli, proceduri, joburi, oameni, stiluri de viata..

Life

Nu credeam sa mai trec prin aceeasi stare ca cea traita in cursul evenimentului din iulie, decat atunci cand voi fi super old si in prag de trecere. Am considerat cele intamplate in vara doar o experienta care sa imi arate ca trebuie sa ma bucur in continuare de fiecare zi - si m-am bucurat chiar de fiecare dimineata, dupa-amiaza sau seara, la maxim.
Nu suport starea de panica totala in fata necunoscutului. Mai ales atunci cand nu prea ai ce face decat sa astepti sa se intample ceva.

Aseara ma gandeam ca daca imi pare rau de ceva pana acum e ca nu am citit in intregime Biblia. Asa ca am inceput-o din nou, de la Geneza.

New Proofs I Am a GOOD Chef :D

Aseara dupa ce am vb cu The menthal, am hotarat ca e cazul sa imi fac ceva bun. Cumparasem din Tesco niste porumb de pus la fiert si abia asteptam sa il fac pt ca runda trecuta a putrezit in frigider pana mi-am amintit eu de el. Asa ca de data asta am zis ca o sa il fierb right away. Zis si facut, desi era 12 noaptea, am zis ca totusi il las la fiert pana ma mai dau eu putin pe net si mai citesc una-alta.
Am pus oala pe foc, capacul la oala si am plecat in camera mea.
Am adormit f tarziu din cauza nelinistilor mele care imi ocupau toate gandurile, am pus ceasul sa sune la 9:30 dimineata. De dim, ma trezesc intr-un tipat de groaza: "Veee-roooo-niiii-caaaaaaaaa !!!!" Buimaca cum eram, am raspuns in romana, cu o voce de om super adormit: "Da, ce-i?" fara sa imi dau seama ca vorbeam cu englezoaica mea. Am sarit din pat cand am auzit 2 bubuituri in usa de parca ar fi luat foc casa... si cand am iesit in hol......... m-a izbit un puternic miros de ARS. In loc sa inlemnesc, evident am taiat-o in bucatarie: Porumbuuuuul :((( a stat saracul la fiert 9 ore. Culmea culmilor e ca nu a luat nimic foc (well, de fapt au astia masuri de protectie ca nu ai voie cu flacara sau foc in casa, aragazul nostru este electric si are plita electrica). Useless to say ca am gasit porumbul carbonizat, oala carbonizata, capacul necarbonizat dar negru... inca ma mir..
I mean eu am ceva experienta la activ cu uitatul mancarii in cuptor, dar in afara de o supa uitata pe cuptor pana am ars oala, niciodata nu am lasat nimic la carbonizat PE aragaz.
Si ca sa fac acum bilantul, lucrurile stau cam asa:
1) 3 portii vinete uitate in cuptor - vinete explodate in tot cuptorul, scoase scrum si chinuit spalat cuptor cateva ore;
2) uitat ciorba la fiert, aruncat tot ce a mai ramas, cu tot cu oala
3) uitat cartofi in cuptor pt 11 ore! gasit niste pietre negre in loc de cartofi.
4) uitat porumb la fiert pentru 9 ore. gasit porumb carbonizat, oala carbonizata, capac negru, nefunctional anymore. aruncat totul la pachet.

Shhhh, sa nu va aud!! Am valeitati de bucatareasa :D

Adaugare: Nu va lasati inselati de culorile din poza. Din considerente tehnice (tel Nokia 6230) culorile au iesit distorsionate. Credeti-ma pe cuvant ca porumbul era ca pana corbului, l-am atins si s-a sfaramitat ca un castel de nisip.