In ultima vreme mi-am facut un prost obicei de a-mi cumpara cafea de la Starbucks doar in momentele in care sunt complet trista. Nu-mi place ca am transformat capriciul (sau viciul) meu - un Caramel Machiato Grande - intr-o ultima metoda salvatoare pentru a-mi indulci putin viata.
Astazi insa, cafeaua mea de la Starbucks a fost si ea amara - desi am insistat pentru extra caramel si spuma.
Eram in Starbucks-ul de pe Wilmslow Road, la o masuta rotunda, mica, langa fereastra. Muzica de azi nu a fost deloc pe gustul meu: Edith Piaf - mi-a trezit toata melancolia si ma gandeam la o anumita cafea bauta in Plazza, in Bucuresti, cu cateva saptamani inainte de plecarea mea in Anglia - era tot Starbucks... doar ca nu o savuram singura.
Cu Edith Piaf in surdina si cu cana mea mare si alba incalzindu-mi ambele maini, priveam forfota de afara. Vreme mohorata, nu ploua, dar totul era umed. Lume pestrita venind probabil de la munca, studenti cu plase portocalii de la Sainsbury care trec mereu grabiti strada, prin fata mea, prin fata ferestrei de unde ii privesc pierduta. Un tip cu bicicleta s-a oprit la coltul strazii si asteapta. Probabil ca are intalnire.
Cineva in fata mea citea ziarul... si am avut un flashback cu un anumit ziar plin de aberatii, reclame si alte lucruri marunte pe care mi l-a inmanat cineva in Londra, pe o strada de pe langa Big-Ben - si pe care l-am savurat in tren in drumul inapoi spre Manchester - cand P imi dormea pe umar...
E cald in Starbucks si miroase puternic a cafea proaspat macinata. Cafeaua mea inca frige (ce ar mai fi mers o tigara!), aceeasi muzica in surdina, ca cea dintr-un anumit restaurant indian din Leicester Square, doar ca acolo sorbeam dintr-un pahar cu vin rosu si inchinam pentru un viitor cat mai stralucit... impreuna...
Cand m-am trezit din visare am realizat ca baiatul de la colt s-a intalnit cu o domnisoara. Le-am vazut amandurora zambetele sincere pe fata - el a luat-o de mana si s-au pierdut pe o straduta.
Iar eu am ramas sa imi beau, scufundata in ganduri, al meu caramel machiato..
Astazi insa, cafeaua mea de la Starbucks a fost si ea amara - desi am insistat pentru extra caramel si spuma.
Eram in Starbucks-ul de pe Wilmslow Road, la o masuta rotunda, mica, langa fereastra. Muzica de azi nu a fost deloc pe gustul meu: Edith Piaf - mi-a trezit toata melancolia si ma gandeam la o anumita cafea bauta in Plazza, in Bucuresti, cu cateva saptamani inainte de plecarea mea in Anglia - era tot Starbucks... doar ca nu o savuram singura.
Cu Edith Piaf in surdina si cu cana mea mare si alba incalzindu-mi ambele maini, priveam forfota de afara. Vreme mohorata, nu ploua, dar totul era umed. Lume pestrita venind probabil de la munca, studenti cu plase portocalii de la Sainsbury care trec mereu grabiti strada, prin fata mea, prin fata ferestrei de unde ii privesc pierduta. Un tip cu bicicleta s-a oprit la coltul strazii si asteapta. Probabil ca are intalnire.
Cineva in fata mea citea ziarul... si am avut un flashback cu un anumit ziar plin de aberatii, reclame si alte lucruri marunte pe care mi l-a inmanat cineva in Londra, pe o strada de pe langa Big-Ben - si pe care l-am savurat in tren in drumul inapoi spre Manchester - cand P imi dormea pe umar...
E cald in Starbucks si miroase puternic a cafea proaspat macinata. Cafeaua mea inca frige (ce ar mai fi mers o tigara!), aceeasi muzica in surdina, ca cea dintr-un anumit restaurant indian din Leicester Square, doar ca acolo sorbeam dintr-un pahar cu vin rosu si inchinam pentru un viitor cat mai stralucit... impreuna...
Cand m-am trezit din visare am realizat ca baiatul de la colt s-a intalnit cu o domnisoara. Le-am vazut amandurora zambetele sincere pe fata - el a luat-o de mana si s-au pierdut pe o straduta.
Iar eu am ramas sa imi beau, scufundata in ganduri, al meu caramel machiato..
1 comment:
P'asta cu Starbucks m-a invatat si pe mine o foarte buna prietena... Noi, cand vrem sa fim "doamne", mergem in Plazza la Starbucks :)
Post a Comment