Sambata seara: homesick & Xanax

Vreau viata mea inapoi! Asa cum o stiam eu, buna, rea, plictisitoare, cu vise, cu idealuri, chiar si cu certuri sau crize, fara sa ma astepte nimic, cu pisica mea care mieuna de ma scotea din minti cateodata, cu aceeasi curatenie de week-end care lua mereu locul unei iesiri afara din oras, cu bunele si cu relele din Bucuresti, cu masina mea, cu cei tz pereti urati si ingramaditi din Doamna Ghica, vreau pana si manelele pe care eram obligata sa le suport cand imi era lumea mai draga (sau chiar inainte de vreun examen mai important sau inainte de vreo plecare pe undeva cand se presupunea ca trebuie sa dorm nu sa dau telefon la Politie sa ii rog sa opreasca tiganiada). Oricat de stupid ar parea, vreau viata mea inapoi!

Cand am venit in Anglia, un nene jamaican mi-a zis ca de-abia de-acum o sa imi dau seama ce este viata - si l-am luat in ras atunci. Pentru ca el habar nu avea ce viata am avut eu acasa, daca a fost buna sau rea. Si nu a fost tocmai roz. Pentru ca si acasa a trebuit sa ma chinui singura, sa obtin ceea pentru ce luptam - nu m-a ajutat niciodata nimeni, nu am apelat la nimeni nici pentru un job, nici pentru bani, nici pentru orice alt fel de sprijin... i did it all on my own. Mi-a placut lupta, mi-a placut drumul, oricat de greu ar fi fost pentru ca in final stiam ca satisfactia imi va fi recompensa.
Dar astazi vreau viata mea inapoi!! Nu e Anglia de vina - aici poate toate sunt mult mai usoare ca in tara - odata ce intri in sistem - sistemul te duce - nici macar nu trebuie sa dai din vasle - esti pe val.. asa ca dragi prieteni, va rog nu imi mai spuneti sa imi revin, sa ma uit in jurul meu sa vad ceea ce am si la care altii viseaza, nu imi mai spuneti ca ar trebui sa ma bucur nu sa ma plang.. plang dupa oameni... plang dupa momentele mici mici care adunate impreuna imi dadeau ceea ce se cheama fericire... si pentru asta, Vreau viata mea inapoi!